Belgia și Olanda se alătură proiectului EDMO în lupta împotriva dezinformării
Alte două state se alătură proiectului Comisiei Europene pentru lupta împotriva dezinformării, European Media Digital Observatory (EDMO). Este vorba despre Belgia și Olanda, care vor colabora pentru lansarea unui hub multidisciplinar.
Două milioane de euro au fost alocate de către Comisie pentru susținerea colaborării flamand-olandeză. Hub-ul urmează să fie lansat în toamnă, alături de alte șapte astfel de instituții, care vor juca un rol central în studierea și combaterea dezinformării pe teritoriul european, conform Miragenews.
Detectarea dezinformării nu este însă singurul scop pe care EDMO îl are. Proiectul prevede ca, în trei ani, centrele să producă și să publice fact-check-uri, dar și să vină cu soluții în cadrul politicii europene și a cadrului legal prin care dezinformarea poate fi limitată.
„EDMO reunește factori de verificare europeni, experți în domeniul alfabetizării media și cercetători pentru a face o hartă mai bună a dezinformării. Huburile EDMO, cum ar fi proiectul flamand-olandez, joacă un rol crucial în acest sens. Centrele analizează campaniile de dezinformare, organizează activități de alfabetizare media și susțin mass-media și autoritățile locale. Acestea oferă o imagine mai clară a situației la nivel național și regional pentru a promova lupta împotriva dezinformării”, a afirmat președintele Consiliului de administrație al EDMO, profesorul Miguel Poiares Maduro.

Articole asemănătoare
Elon Musk s-a răzgândit cu privire la Twitter. Vrea, din nou, să cumpere platforma
Spirala dezinformării continuă: vaccinul anti-COVID nu produce variola maimuței
WhatsApp lucrează la implementarea mesageriei cu platforme terțe
De la surse politice la realitate: cum s-a văzut în presă demisia lui Orban și numirea premierului interimar
La restaurant în Dubai, peștele ți se servește cu cod QR