Avocatul lui Navalnîi: „A slăbit mult, are o tuse puternică și temperatură”
Avocatul politicianului rus Aleksei Navalnîi a dezvăluit condițiile inumane în care clientul său este ținut, adăugând și că starea sa de sănătate se înrăutățește.
Olga Mihailova a declarat pentru un post de radio din Moscova că opozantul lui Putin este „grav bolnav”: „A slăbit mult, plus că are o tuse puternică și temperatură de 38,1°C”, conform The Guardian.
„Omul acesta este grav bolnav. Este o revoltă totală faptul că IK-2 [închisoarea] l-a condus în această stare”, a mai afirmat Mihailova, care face parte din echipa de avocați a politicianului anti-corupție.
Într-o scrisoare publicată luni, Navalnîi a scris că trei deținuți din secția sa au fost conduși recent la spital cu tuberculoză. În glumă, a spus că dacă ar fi contractat boala, aceasta ar putea să-l distragă de „durerea din spate și amorțeala din picioare” pe care o resimte.
La scurt timp de la publicarea mesajului său, o publicație pro-Kremlin ar fi anunțat că Aleksei Navalnîi a fost mutat într-o secție a închisorii pentru deținuții bolnavi. Aceeași sursă a afirmat că opozantul lui Putin a fost testat pentru coronavirus și alte boli.

Articole asemănătoare
Generația Z, mai predispusă să cadă pradă escrocheriilor online decât bunicii lor
„Mă amenință că mă vor ucide”. Un jurnalist turc relata în direct din Ierusalim când a fost luat în vizor de lunetiști
Amendă record. Instagram, sancționată de UE pentru proasta gestionare a datelor minorilor
Amendă aplicată de ANSPDCP pentru marketing nesolicitat prin telefon
Site-ul PSD, inactiv din cauza unui atac cibernetic. Hackerii au afișat mesajul ”Fără penali”