Facebook a dat iar ”add” Australiei. După zile de negocieri, va fi reluată distribuirea știrilor pe platformă
Marea ”împăcare” a avut loc: Facebook a adăugat din nou Australia în lista de prieteni, după mai multe zile de negocieri.
Trezorierul australian Josh Frydenberg a declarat că Mark Zuckerberg l-a asigurat că interdicția se va încheia „în următoarele zile”. Motivul principal pentru care Facebook s-ar fi răzgândit ar fi o concesie făcută de Australia în ceea ce privește Codul de negociere media, conform BBC.
Ce spune Facebook
Mai exact, vicepreședintele parteneriatelor de știri globale al Facebook, Campbell Brown, susține că „Guvernul a clarificat că vom păstra capacitatea de a decide dacă vor apărea știri pe Facebook, astfel încât să nu fim automat supuși unei negocieri forțate”.
„Am ajuns la un acord care ne va permite să sprijinim editorii pe care îi alegem, inclusiv editorii mici și locali”, a mai spus acesta.
Concesiile Australiei
Așadar, textului inițial de lege i se vor face patru modificări majore. Una dintre acestea prevede că Guvernul poate să nu aplice codul dacă poate fi demonstrat că compania a avut „o contribuție semnificativă” la jurnalismul local.
(De-a lungul timpului, după scandalul Cambridge Analytica, Facebook a readus constant aminte de investițiile făcute în diferite instituții media sau organizații pentru protejarea jurnalismului local. Inclusiv în ceea ce privește legislația australiană, compania lui Zuckerberg a afirmat că Executivul nu înțelege ”relația” dintre Facebook și publisheri.)
De la adoptarea legislației și până la aplicarea arbitrajului va există o perioadă de mediere, de două luni, în care părțile să ajungă la un acord privat.

Articole asemănătoare
Modelele AI se opun opririi voluntare
Cazul Khashoggi: Arabia Saudită susține că ucigașii jurnalistului au ajuns în fața legii
YouTube, noi măsuri împotriva teoriilor conspiraționiste care incită la violență. QAnon este vizată
Legăturile dintre Mihai Chirică și firma care câștigă contracte pe bandă rulantă în Iași
Zuckerberg, acuzat că ar avea o înțelegere cu Trump privind postările sale. CEO-ul Facebook neagă acuzațiile