Un jurnalist iordanian, arestat după ce a acuzat autoritățile guvernamentale că s-au vaccinat pe ascuns
Cel puțin 15 zile va trebui să stea un jurnalist iordanian în spatele gratiilor, pentru un articol. Acesta este acuzat de către autorități că „a pus în pericol securitatea ţării, a provocat o revoltă şi tulburări ale ordinii publice”.
Jamal Haddad, editor al site-ului de ştiri AlWakaai, a fi publicat un articol în care se întreba dacă nu cumva vaccinul împotriva coronavirusului a ajuns deja în Iordania, speculând că înalții demnitari s-ar fi imunizat deja. Articolul cu pricina, titrat „Şi cu poporul cum rămâne?”, contravine poziției oficiale a statului, care afirmă că vaccinul va fi livrat abia la începutul anului următor, informează Digi24.ro, care citează AFP.
Pentru că și-ar fi indus publicul în eroare și ar fi periclitat siguranța națională, procurorul de pe lângă Curtea de Securitate a Statului ar fi dispus arestarea lui Haddad. Acesta se află în arest preventiv pentru 15 zile, în așteptarea procesului.
Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor solicită autorităților iordaniene să-l elibereze pe jurnalist și condamnă cenzurarea presei sub pretextul apăririi securității naționale. Haddad nu este, totuși, singurul jurnalist iordanian arestat pentru că au scris despre COVID-19.

Articole asemănătoare
Problema deșeurilor electronice generate de centrele de date AI devine tot mai gravă
Platforma rusă VKontakte, eliminată de Apple din App Store
Twitter, comparată cu Hitler de o publicație pro-guvernamentală sârbă pentru etichetele „media afiliată statului”
Grecia, acuzată că limitează libertatea presei în încercarea de a combate dezinformarea
Apple a prezentat Vision Pro, noile sale căști AR. Prețul pornește de la 3,500 de dolari