Parlamentul European atrage atenția Ungariei cu privire la respectarea principiile democratice
În contexul răspândirii epidemiei de COVID-19, Parlamentului de la Budapesta a luat decizia de a vota extinderea „stării de pericol” în Ungaria şi de a modifica Codul Penal. În urma acestor schimări, Comisia de libertăți civile a Parlamentului European (LIBE) își exprimă îngrijorarea.
Președintele LIBE, Juan Fernando López Aguilar, a declarat: ”În numele Comisiei de libertăţi civile, aş dori să exprim îngrijorarea noastră privind intenţia Adunării Naţionale ungare de a vota extinderea ‘stării de pericol’ în Ungaria şi schimbările aferente la Codul Penal. Suntem conştienţi că statele membre au o responsabilitate de a lua măsuri de protecţie în aceste vremuri dificile, dar aceste măsuri întotdeauna trebuie să garanteze că drepturile fundamental, statul de drept şi principiile democratice sunt protejate”, conform digi24.ro
LIBE va solicita Comisiei Europene evaluarea legilor propuse pentru a stabili dacă ele respectă valorile incluse în articolul 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană, dar și pentru a le reaminti statelor membre că au datoria de a respecta şi de a proteja valorile comune.
Pe 23 martie, guvernul ungar a prezentat un proiect de lege ce vizează autorizarea puterii executivului de a conduce prin ordonanţe. Deşi propunerea nu a fost încă adoptată de către legislativul ungar, coaliţia guvernamentală Fidesz-KDNP, ce deține două treimi din numărul de parlamentari, poate promova această lege în 31 martie.

Articole asemănătoare
Efectele reale ale dezinformării: O școală din Vaslui a fost luată cu asalt, după ce părinții au crezut că le sunt vaccinați copiii împotriva coronavirus
Ce presupune decizia CPI privind ofensiva israeliană din Rafah
Tehnologia Amazon de recunoaștere facială a confundat 100 de politicieni cu persoane condamnate
„First Contact”, aplicația românească de protecție anti-Covid-19 a fost lansată. Autoritățile române nu sunt interesate
Jandarmeria semnalează un fake news despre protestul de pe 24 februarie