
20 de saudiți sunt trimiși în instanța turcă în cazul asasinării lui Jamal Khashoggi
În urma unei anchete de peste un an cu privire la asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018, Turcia dă în urmărire 20 de saudiți suspectați că au luat parte la crimă.
Conform biroului procurorului general din Instanbul, un act de acuzare a fost pregătit, iar un proces urmează să înceapă deși data nu a fost încă anunțată. De asemenea, au fost emise mandate internaționale de arestare, conform adevarul.ro
Sunt suspectați doi apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud (numit şi MBS) ca fiind cei care au comandat asasinatul, fostul consilier Saoud al-Qahtani şi generalul Ahmed al-Asiri, fostul secund al serviciilor de informaţii. Ei sunt acuzaţi că au ordonat o ”omucidere voită premeditată, cu intenţia de a provoca suferinţă”. Ceilalți 18 suspecți riscă închisoare pe viață.
În decursul anchetei, poliţia turcă a percheziţionat Consulatul Arabiei Saudite şi vehicule aparţinând misiunii diplomatice, au cules mărturii de la peste 50 de persoane și au examinat facturi telefonice ale anumitor suspecţi.
Jamal Khashoggi a fost un colaborator al ziarului The Washington Post şi un critic al regimului saudit, de care în trecut a fost simpatizant. El a fost asasinat în octombrie 2018 în sediul Consulatului Arabiei Saudite, unde s-a dus să ia un document.
Potrivit polițistilor turci, el a fost strangulat, iar apoi cadavrul a fost tăiat bucăţi, dar rămășițele nu au fost găsite niciodată. Crima a cauzat una dintre cele mai grave crize diplomatice din Arabia Saudită şi a pătat imaginea lui MBS, el fiind considerat de către oficialii turci şi american drept cel care a comandat asasinatul.
La început, Arabia Saudită a negat asasinatul, iar apoi au lansat versiuni contradictorii. Într-un final, ei au anunţat că asasinatul a fost comis de către agenţi care au acţionat singuri.
Articole asemănătoare
Lista ”presei toxice” sau de ce AUR este un partid de extremă-dreapta
BuzzFeed ia în calcul să-și deschidă propria platformă de social media
Trump distribuie propagandă rusă despre contra-candidatul său, menită să influențeze alegerile din 2020
S-a întors emisiunea lui John Oliver: „Sunt furios că studiourilor le-a luat 148 de zile pentru a ajunge la un acord”
Mercenarii lui Călin Georgescu aveau o listă cu nume și adrese ale jurnaliștilor. Cine este Horațiu Potra