Uniunea Europeană propune standarde globale de reglementare a domeniului digital
Comisia Europeană a publicat un pachet de valori numit Digital Decade Principles (Principiile deceniului digital) care trasează viziunea blocului comunitar cu privire la economia digitală. Uniunea pune accent pe valori precum democrația, viața privată, solidaritatea, libertatea de alegere și securitate când vine vorba de reglementarea domeniului digital, relatează Politico.
Anunțul făcut de Comisie face parte din strategia Uniunii Europene de a-și impune modelul de reglementare a internetului la nivel global. Majoritatea guvernelor din întreaga lume caută să implementeze norme care să controleze practicile marilor companii tech, iar UE vrea să devină lider global în acest domeniu.
”Ne propunem să fim în fruntea acestui impuls global și să creăm ceva care să ne permită să acționăm semnificativ și să acționăm împreună, dacă putem inspira parteneri care gândesc la fel”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene Margrethe Vestager, citată de Politico.
În ultima perioadă, Uniunea a făcut declarații și a prezentat strategia Digital Decade care urmărește să atingă etape tehnologice importante până în 2030, inclusiv dublarea capacității de producție de microcipuri a Europei, extinderea acoperirii 5G și construirea a zeci de mii de centre de stocare și procesare a datelor. Momentul este oportun, cel puțin din punct de vedere al domeniului de reglementare Big Tech, pentru că UE are legi și norme care sunt deja aplicate și care produc efecte lăudate de experți, cel mai răsunător succes fiind GDPR-ul.
Dacă regimurile din China și Rusia promovează reglementări care includ un control guvernamental puternic asupra conținutului online și limite privind modul în care datele ies din țările lor, UE vine și pune în centrul normelor viața privată, drepturile fundamentale ale utilizatorilor și protecția puternică a consumatorilor. Modelul ghidat de principiile democratice ale Uniunii ar putea avea sorți de izbândă având în vedere că luna viitoare Casa Albă lansează Alianța pentru Viitorul Internetului, o platformă care include țările democratice din lume și exclude regimurile considerate autoritare (cum ar fi Rusia, China, dar și Ungaria).
Articole asemănătoare
Cât de mult ne pasă despre datele noastre de pe internet
Editiadedimineata.ro: Ce înseamnă o lună fără Facebook. Cercetătorii au demonstrat
OpenAI interzice folosirea ChatGPT în scopuri politice
Cum poate fi schimbată starea electoratului, în ziua alegerilor
Povestea site-ului care a reușit să demonteze fake news-urile rusești despre Ucraina