O învățătoare în vârstă de 29 de ani, de origine română, a fost arestată duminică în Danemarca pentru că a distribuit o imagine pe Facebook a unei păpuși în flăcări, pe fața căreia era lipita o poză a prim-ministrului pe care era și inscripționat mesajul „trebuie ucis”. Potrivit autorităților, acel share pe Facebook încalcă codul penal al statului.
Imaginea păpușii incendiate care o reprezenta pe prim-ministrul Mette Frederiksen a devenit cunoscută după o demonstrație Men In Black din ianuarie. Trei bărbați au fost atunci arestați pentru faptele care reprezintă o amenințare asupra vieții și în special pentru încălcarea secțiunii 113 din Codul penal. Aceștia au fost eliberați săptămâna trecută după 8 săptămâni de arest preventiv.
În ceea ce o privește pe tânăra de origine română, Vivian Anita Alexandru, duminică a fost vizată de o percheziție informatică. Doi ofițeri în civil s-au prezentat la adresa sa din Aarhus solicitând telefonul mobil, computerul și deplasarea la secția de poliție pentru declarații.
Articolul de lege la care se face referire prevede închisoarea de până la 16 ani pentru atentarea la securitatea ori libertatea Parlamentului, prim-ministrului, miniştrilor, a Curţii Naţionale sau a Curţii Supreme ori a monarhului.
S-ar putea să primesc o pedeapsă mai lungă pentru repostarea unei imagini, decât pentru comiterea unor fapte de viol și crimă.
Familia mea a venit in Danemarca să scape de dictatura din România și să vină în cea mai fericită țară din lume, pentru o șansă la o viață mai bună. Cu experiența mea am învățat multe despre dictatură, astfel încât să o pot recunoaște când o văd.
a scris tânăra pe Facebook după ce presa a scris despre reținerea și acuzațiile care i-au fost aduse.
Vivien este cunoscută pentru protestele sale privind libertatea de exprimare, fiind blamată în spațiul public pentru militarea împotriva vaccinării anti-COVID. Aceasta a creat un grup „STOP secțiunea 113” pentru a semnala Guvernului danez importanța dreptului constituțional la liberă exprimare.
Leave a Comment