UE plănuiește un fond de investiții care să ajute companiile tech să se dezvolte

Uniunea Europeană plănuiește crearea unui nou fond de investiții, în parteneriat cu sectorul privat, care să ajute companiile tech să se dezvolte. Scopul este de a sprijini industria europeană din domeniul inteligenței artificiale, tehnologiei quantum computing, dar și cea a semiconductorilor.

Fondul, numit Scaleup Europe Fund, va fi lansat oficial anul viitor și va reprezenta cea mai clară măsură prin care UE vrea să devină mai independentă de SUA în ceea ce privește tehnologiile de viitor. Conform draftului văzut de Politico, investițiile se vor concentra pe companiile și tehnologiile care au nevoie de fonduri de peste 100 de milioane de euro.

Criteriul se aplică pentru că dezvoltarea acestor tehnologii se dovedește a fi mai riscantă decât altele, iar asigurarea de investiții, care nu sunt deloc mici, e mult mai dificilă. Executivul european vorbește de un „gol de finanțare” care pune în pericol securitatea Uniunii din cauza lipsei tehnologiilor critice, dar și pentru că mulți dintre dezoltatorii tech preferă să caute finanțare în alte țări, precum SUA sau China.

Pentru a umple acest gol și pentru a consolida securitatea economică și suveranitatea tehnologică a UE, este nevoie de o extindere europeană cu o masă critică, care să funcționeze la condițiile pieței”, se arată în draft.

Debirocratizarea este și ea un element important, iar autoritățile vor să grăbească și procesul de înființare a unui start-up, obiectul fiind ca acest lucru să poată fi făcut în maximum 48 de ore.

Încă de la începutul lunii aprilie, Comisia Europeană spunea că dorește să relaxeze reglementările AI pentru startup-uri, astfel încât conformitatea cu aceste legi să nu fie o povară prea mare pentru companiile aflate la început de drum. De asemnea, în februarie, Ursula von der Leyen, președinta CE, a prezentat un plan de investiții de 200 de miliarde de euro ce vor merge către dezvoltarea eficientă a programelor AI create în Europa.

Eforturile de ajutorare și sprijin pentru companiile europene fac parte din noua strategie a UE de a reduce dependența blocului comunitar de tehnologia altor state, într-un moment când digitalizarea și adoptarea sistemelor AI complexe încep să devină priorități generale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *