UE va construi un cloud industrial de 10 miliarde de euro. Continuă lupta digitală cu SUA

Uniunea Europeană (UE) intenționează să cheltuiască 10 miliarde de euro în următorii șapte ani, pentru a construi un sector de cloud computing ce va rivaliza cu cele ale marilor corporații ca Amazon, Google și Alibaba. „European Alliance on Industrial Data and Cloud” va fi finanțat din programele comunitare existente și din capitalurile naționale ale statelor membre. Sectorul ar trebui să fie lansat până la finalul lui 2021.

Declarația (fișier PDF) privind acest plan a fost semnată de 25 de țări membre ale UE. Doar Cipru și Danemarca n-au semnat documentul, invocând „motive tehnice”. Din partea României, actul a fost semnat de Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Planuri europene ambițioase

Parcă pentru a preveni criticile din partea publicului, comisarul european pentru Piață internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, Thierry Breton, a declarat:

„Contrar prejudecăților, nu suntem în întârziere în domeniu. Suntem primii care se implică în cloud-ul industrial”.

Alianța de cloud este o componentă cheie a strategiei de date a Comisiei Europene, care intenționează să creeze o piață unică pentru datele industriale. UE plănuiește să devină un centru de date mondial și să aibă capacități de procesare cel puțin egale cu cele ale concurenților americani. Pe de altă parte, UE dorește să devină independentă tehnologic de SUA (care domină piața stocării în cloud) și de alte țări.

Cele 25 de țări semnatare vor dezvălui până la sfârșitul lui 2020 un regulament numit „Digital Services Act”. La începutul lui 2021, UE va adopta legi privitoare la inteligența artificială.

De unde vin banii

Din cele 10 miliarde de euro, două miliarde vor veni din programele pe termen lung deja adoptate în UE, precum Digital Europe Programme, Connecting Europe Facility 2 și InvestEU. Restul banilor avea ca sursă bugetele țărilor membre. Guvernele naționale vor finanța proiectul prin planul de redresare din pandemie. În cadrul acestuia, 20% trebuie să meargă spre proiecte digitale.

Una dintre primele inițiative care vor beneficia de acești bani este Gaia-X. Este un efort condus de Germania și Franța de a construi o platformă europeană pentru standarde comune în materie de tehnologie cloud. Agenția de lobby DigitalEurope și-a anunțat intenția de a sprijini proiectul.

Ce este cloud-ul

Cloud computing-ul (procesarea în cloud) reprezintă un ansamblu distribuit de servicii de calcul, aplicații, acces la informații și stocare de date. Utilizatorul nu are nevoie să cunoască amplasarea și configurația fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii. De asemenea, datele și aplicațiile nu sunt stocate local, pe calculatorul utilizatorului.

Furnizorii tipici de cloud computing pun la dispoziție, de exemplu, aplicații comerciale standard; utilizatorul are acces la acestea doar prin intermediul unui browser local. În aceste condiții, asigurarea confidențialității și drepturilor de acces la date în contextul Internetului omniprezent joacă un rol primordial.

Cloud computing permite lansarea unor tehnologii invatoare, precum 5G și 6G, inteligența artificială și IoT (Internet of Things, rețeaua aparatelor inteligente conectate prin Internet, precum frigidere, mașini de cafea, centrale termice etc.). În UE, cloud-ul le va permite firmelor și instituțiilor de stat să ruleze și să stocheze date în condiții de siguranță, cu respectarea regulilor și standardelor comunitare.

Întrecerea cu SUA

Concurența dintre UE și SUA în materie de servicii digitale amintește de cursa spațială din anii ’60-’70, dintre Rusia și SUA. Este recunoscut faptul că UE a avut dintotdeauna un complex de inferioritate față de SUA. Bugetele mari și rapiditatea luării deciziilor au fost mereu avantajele americanilor.

Una dintre inițiativele care demonstrează această rivalitate este graba cu care UE dorește să lanseze moneda euro digitală, pentru a contracara monedele virtuale lansate de companii americane.

Banca Centrală Europeană se simte, în mod evident, amenințată de iminenta lansare a criptomonedei Libra, de către Facebook. Un grup de miniștri ai finanțelor (din Franța, Germania, Italia, Spania și Olanda) a ținut să precizeze că numai ECB poate emite monedă în zona euro. Ei au cerut interzicerea oricăror mijloace de plată digitală în UE dacă nu respectă standardele comunitare. Declarații asemănătoare au făcut și liderii G7.

Foto: Bethany Drouin (Pixabay)

George Hari Popescu:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri