Twitter a câștigat prima rundă a litigiului împotriva lui Elon Musk și a reușit să convingă instanța să respingă cererea miliardarului de a începe procesul în februarie 2023. Judecătorul american a decis ca procesul să aibă loc în octombrie și ar urma să se întindă pe o durată de cinci zile.
Avocații ambelor părți și-au expus pledoariile în fața instanței, fiecare folosind un limbaj tăios și cât se poate de tranșant. Echipa lui Musk a acuzat Twitter că minte și că vrea să ascundă adevărul legat de numărul real de conturi spam/boți, în timp ce avocații companiei s-au referit, la un moment dat, la Musk ca „inamic declarat”.
Despre dorința lui Elon de a întârzia procesul până anul viitor am scris zilele trecute; nu s-a schimbat nimic de atunci. Miliardarul încearcă tot felul de manevre prin care să se sustragă din înțelegerea pe care a încheiat-o cu platforma de socializare. Sigur, motivul prezentat în fața judecătorului se referă la complexitatea problemei legate de conturile spam, însă argumentul nu a convins instanța.
Avocații companiei au reacționat și au numit intenția de întârziere ca fiind o simplă manifestare a răzgândirii pe care Musk o are față de achiziția platformei de social media.
„Avem de-a face cu un cumpărător care își concepe un plan de ieșire. «Remușcările cumpărătorului» pot fi o expresie prea folosită, onorată instanță, dar se pare că fix asta vedem aici”, a declarat unul dintre avocații Twitter, conform Gizmodo.
În motivația deciziei de a stabili data procesului în octombrie, judecătorul a atras atenția avocaților lui Musk, spunând că aceștia „subestimează capacitatea acestei instanțe de a procesa rapid litigii complexe”.
În cadrul audierii Twitter a spus că problema boților este o simplă distragere și că Musk este, de fapt, deranjat de schimbările economice care au avut loc din aprilie până acum. Experții și analiștii de piață spun și ei același lucru, însă Musk nu poate să spună asta public.
Inflația galopantă, dar și faptul că acțiunile Twitter s-au devalorizat (acum se învârt în jurul cotei de 40 de dolari per acțiuni, conform TechCrunch) sunt printre cele mai importante motive pentru care s-au născut regretele cu privire la suma de 44 de miliarde de dolari (adică 54.20 de dolari per acțiune) oferită Twitter.
Leave a Comment