Recent, Spotify a șters peste 70 de episoade ale podcastului lui Joe Rogan. Majoritatea episoadelor scoase de pe platformă au vechime de peste 10 ani. Cel mai recent episod șters datează din aprilie 2020 când Rogan a avut ca invitat un comediant care a fost găsit vinovat de pedofilie, relatează Ars Technica.
Deși întrebările din partea presei nu s-au oprit, Spotify nu a oferit nici o explicație pentru cele 70 de episoade pe care le-a eliminat de pe platforma sa. Aparentul motiv din spatele acestei decizii îl reprezintă declarațiile rasiste pe care Joe Rogan le-a făcut în episoadele sale mai vechi. Ars Technica a prezentat o serie de videoclipuri (pe care găsești aici și aici) în care Joe Rogan fie asemăna oamenii de culoare cu maimuțele, fie dădea de înțeles că oamenii de culoare și cei albi au creiere diferite.
Între timp, Rogan a postat pe Instagram un videoclip în care și-a cerut scuze pentru aceste declarații.
”Dacă o persoană albă spune acest cuvânt, atunci este rasist și toxic. Dar o persoană de culoare îl poate folosi și poate fi o replică, poate fi un termen de afecțiune, pot fi versurile unui cântec, poate fi o afirmație pozitivă. Este un cuvânt foarte neobișnuit, dar nu este un cuvânt pe care să-l folosesc eu. Sunt conștient de asta acum, dar ani de zile l-am folosit în acest mod. Nu l-am folosit niciodată pentru a fi rasist, pentru că nu sunt rasist, dar ori de câte ori te afli într-o situație în care trebuie să spui <<nu sunt rasist>>, ai dat-o în bară, iar eu am dat-o, în mod clar, în bară”, a spus Rogan pe Instagram.
Cu dezinformarea cum rămâne?
Dacă te așteptai (la fel ca restul lumii) ca printre episoadele șterse să se numere și episodul care a pornit întreg scandalul care s-a soldat cu diverși artiști care au părăsit Spotify în semn de protest, atunci vei fi dezamăgit. Spotify nu doar că nu l-a eliminat, dar Daniel Ek, șeful Spotify, dă de înțeles că platforma pe care o conduce nu are de gând să-l reducă la tăcere pe Rogan. Decât atunci când lucrurile încalcă regulile Spotify, ceea ce dezinformarea pare a n-o face.
”Ar trebui să avem linii clare în ceea ce privește conținutul și să luăm măsuri atunci când acestea sunt depășite, dar eliminarea vocilor este o pantă alunecoasă. Privind problema în sens mai larg, gândirea critică și dezbaterea deschisă sunt cele care permit un progres real și necesar”, a declarat Ek citat de The Verge.
O scrisoare deschisă a peste 200 de oameni de știință a denunțat informațiile greșite pe care doctorul invitat de Rogan le-a spus în respectivul episod, dar nici asta nu pare a fi suficient pentru a convinge compania că lucrurile nu sunt atât de roz pe cât ar vrea Spotify.
Leave a Comment