Recomandările redacției: Un nume, jurnalist sau spion? Și despre umanitate

A venit din nou momentul în care eu, în calitate nu doar de jurnalist, ci și de cititor entuziast și obsedat de mass-media, vă împărtășesc articolele care mi s-au părut demne de citit – din diverse motive.

De data aceasta, nu există o temă generală pe care să o aleg. Am selectat doar articole din presa internațională – vinovată – care sunt strâns legate de industria media și jurnalism, dar este un amestec frumos de povești (reale) despre tragedie, spioni și umanitate. Ce amestec frumos, nu-i așa?

AL JAZEERA – Shaban al-Dalou: The Palestinian teen burned to death in Israeli bombing

Primul articol este scris de Al Jazeera și este despre un singur nume: Shaban al-Dalou. Avea doar 19 ani și avea nevoie de îngrijiri medicale când un raid aerian israelian a lovit cortul familiei sale. Shaban nu a putut fi mutat: a murit în flăcări, conectat încă la perfuzia sa.

Lumea i-a acordat în sfârșit atenție lui Shaban când ultimele sale momente au fost filmate săptămâna aceasta. Conectat la o perfuzie, el a ars de viu împreună cu mama sa după ce forțele israeliene au bombardat complexul spitalului Martirilor Al-Aqsa din Deir el-Balah în primele ore ale zilei de luni.

În videoclipurile pe care Shaban le-a înregistrat în săptămânile și lunile dinaintea morții sale, acesta vorbește despre realitatea vieții în Gaza, o premoniție a ororii cu care s-a confruntat la sfârșitul scurtei sale vieți.

„Nu există niciun loc sigur aici, în Gaza”, spune Shaban într-un videoclip, vorbind în fața camerei unui telefon din cortul improvizat în care locuia de când a fugit de acasă.

THE GUARDIAN – Journalist or Russian spy? The strange case of Pablo González

După cum ne avertizează The Guardian încă de la început, articolul este lung de citit. Dar mai degrabă decât o scufundare adâncă în viața cuiva pe care autorul l-a cunoscut ca coleg jurnalist, cititorul are o senzație ciudat de asemănătoare cu cea de a fi imersat într-un roman de spionaj, poate unul scris de John le Carre.

Articolul explorează adevărata identitate a lui Pablo González, un jurnalist aparent normal din Țara Bascilor, prietenos, relaxat și cu o mulțime de relații. Până când Polonia l-a arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei, acuzându-l că este un ilegal – un spion cu o identitate creată de ani de zile.

Acum – v-ați întreba, așa cum am făcut și eu, dacă nu cumva este vorba de o confuzie? Sau poate o exagerare din partea autorităților poloneze (nu ceva atât de neobișnuit, chiar și pentru o țară europeană).

Asta am crezut și eu, până când s-a aflat că Pablo Gonzalez nu numai că și-a păstrat moștenirea rusă atunci când a fost nevoie, dar a fost și primit în țara mamă de nimeni altul decât Vladimir Putin, în timpul unui schimb de prizonieri.

În timpul unei pauze, Nemtsova a fost abordată de un bărbat înalt și încrezător, care vorbea o rusă cu accent ușor. El i-a spus că se numește Pablo González și că lucrează pentru Gara, un ziar din Țara Bascilor. I-ar acorda ea un interviu? Nemtsova a refuzat politicos; nu auzise niciodată de Gara și avea un program încărcat. Dar González nu a renunțat ușor. A convins o prietenă a Nemtsovei să pună o vorbă bună pentru el și, în cele din urmă, aceasta a fost de acord cu interviul. „Nu-mi amintesc niciuna dintre întrebări, ceea ce arată că nu a fost nimic neobișnuit”, mi-a spus Nemtsova recent.

După prima lor întâlnire, Nemtsova l-a trecut pe González pe lista de corespondență pentru evenimentele publice ale fundației. El a venit întotdeauna și, treptat, a început să o cunoască mai bine. Ea l-a găsit amuzant și ușor de dus. La un moment dat, relația lor a luat o turnură romantică. Prin intermediul Nemtsovei și al asociaților ei, González a cunoscut mulți alți disidenți ruși. Forumul anual Boris Nemțov era una dintre puținele platforme în care opoziția fragmentată din exil, precum și numărul tot mai mic de opozanți ai Kremlinului încă stabiliți în Rusia, se adunau într-un singur loc. González a venit și el; la Madrid, Berlin și Varșovia, în funcție de an.

Pe măsură ce am apelat la diferite contacte din opoziția rusă, am fost uimit de numărul celor care îl cunoscuseră pe González. L-au descris ca fiind un personaj cochet, vorbăreț și cald, care era întotdeauna dispus să bea o bere sau șase. Era meticulos în ceea ce privește păstrarea legăturii și, de multe ori, a fost ghid turistic pentru noii săi prieteni ruși în timpul vizitelor în Spania. Pentru un grup de exilați ruși, el a oferit un tur al Țării Bascilor, ducându-i la un club de prânz atmosferic într-un sat nu departe de casa sa, unde părea să cunoască pe toată lumea. Ilya Yashin, care a fost unul dintre cei mai apropiați asociați ai lui Boris Nemtsov, își amintește că s-a întâlnit cu González într-o excursie la Madrid și au mers împreună la un meci al echipei Atlético. Yashin a menționat că are nevoie de o haină nouă, așa că, după aceea, González l-a dus la cumpărături.

NEW YORK TIMES – What I’ve Learned Interviewing More Than 200 New York Times Journalists

Acest articol, scris de Sarah Bahr, reporter Times Insider, începe ca și cum ar spune un secret pe care toți jurnaliștii de la The New York Times, inclusiv nume cunoscute în întreaga lume, îl au pentru care sunt atât de buni în meseria lor.

În schimb, dezvăluie ceva mai important decât schimbul de cunoștințe – schimbul de timp. Este un articol înduioșător despre colegialitate și umanitate. Despre cum chiar și cele mai întunecate evenimente din istorie pot fi făcute mai puțin îngrozitoare de către cei din jurul tău. Despre cum chiar și jurnaliștii sunt oameni.

Sunt adesea întrebat, în calitate de cel mai prolific scriitor de informații confidențiale, de ce îmi place atât de mult să le prezint.

Răspunsul este simplu: Îmi iubesc meseria. Și îmi place să devin mai bun la ea.

Gândiți-vă la asta: Există zeci de câștigători ai premiului Pulitzer în echipă și nenumărați alții a căror muncă face posibile fapte precum acoperirea non-stop de către Times a războiului Rusiei din Ucraina și a războiului Israel-Hamas.

Și iată-i aici, luându-și 20 de minute, 30 de minute, o oră – uneori mai mult, uneori între interviurile lor – din viața lor haotică pentru a mă lăsa să le pun întrebări.