Raed Arafat îi îndeamnă pe oameni să nu creadă tot ce citesc pe social media

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență îi îndeamnă pe oameni să nu creadă toate informațiile care circulă pe social media.

Raed Arafat a afirmat în prima parte a zilei de marți că populația ar trebui să ia în considerare doar mesajele venite pe cale oficială, de către instituțiile statale și internaționale abilitate, conform Digi24.ro.

”Noi am solicitat populației să nu asculte nimic din ce vine pe social media și din surse neconfirmate”, a spus acesta.

Același sfat l-a avut și în ceea ce privește o potențială medicație împotriva coronavirus:Până nu apare ceva de la Organizația Mondială a Sănătății, Centrul de control al bolilor din SUA (CDC), Centrul european de control al bolilor (ECDC), toate celelalte pot rămâne doar speculații. În momentul în care o entitate oficială vine și spune: asta merge, înseamnă că putem discuta”. 

Întrebat de către jurnaliști cum va proceda dacă va apărea un caz de infectare cu COVID-19, șeful DSU a afirmat că se organizează un grup de comunicare special.

”Dacă cineva află pe surse, este treaba lui, dar nu se ia în considerare nimic de pe surse până nu este ieșită comunicarea oficială. Așa trebuie să învățăm să lucrăm în astfel de situații, pentru că altfel vom avea o mare problemă de gestionare a situațiilor de urgență și populația să fie indusă în eroare”, a precizat Arafat.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri