Pușca rusă de la tâmpla presei. Un jurnalist francez a fost ucis în Ucraina

Frederic Leclerc-Imhoff, jurnalist al televiziunii franceze BFM TV, a fost omorât de focul soldaților ruși. În timp ce europenii regretă pierderea sa, rușii îl acuză de mercenariat.

Jurnalistul făcea parte dintr-un convoi de evacuare care a fost luat la țință de armata rusă în timp ce s-a oprit în regiunea Severodonetsk pentru a salva 10 persoane, a scris pe Telegram guvernatorul localității, Serhiy Haidai. Blindatul în care jurnalistul se afla a fost lovit de o grenadă din care s-a desprins o bucată de șrapnel ce a străpuns armura vehiculului și l-a ucis pe Frederic.

În același blindat se mai aflau și un coleg de-ai jurnalistului, Maxime Brandstaetter, și „legătura” lor ucraineană, Oksana Leuta. Din fericire, Brandstaetter a fost doar rănit, iar Leuta a scăpat nevătămată din atac, a informat BFM TV.

Frederic Leclerc-Imhoff avea numai 32 de ani și lucra pentru postul TV de știri BFM de 6 ani. Acum se afla pentru a doua oară în Ucraina ca să prezinte situația războiului. Moartea lui „ne amintește pericolele cu care se confruntă jurnaliștii ca să relateze conflictul acesta de mai bine de 3 luni în prezent”, a mai transmis BFM, alături de un mesaj de compasiune adresat familiei și prietenilor lui Frederic.

Rusia susține că jurnalistul era ”mercenar”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, le-a spus tuturor celor „care duc misiunea dificilă a informării din teatrele de război” că „vor avea susținerea necondiționată a Franței”. Franța chiar a cerut o anchetă în cazul lui Frederic Leclerc-Imhoff, prin vocea ministrului de externe, Catherine Colonna, care a zis „că aceasta este o dublă crimă, îndreptată atât asupra unui convoi umanitar, cât și a unui jurnalist”, conform CNN Business.

În timpul ăsta, un reprezentant al separatiștilor pro-ruși din Republica Populară Luhansk, Andrei Marotchko, zice despre Frederic că n-ar fi fost de fapt jurnalist, ci dealer de arme.

„Nu excludem posibilitatea că ar fi putut să care arme și muniție pentru armata ucraineană. Acesta este motivul pentru care a avut o soartă atât de tragică”, a spus acesta pentru agenția rusă de știri, Tass, relatează The Guardian.

Comitetul pentru Protejarea Jurnaliștilor, un forum internațional ce apără drepturile presei, suține că peste 20 de jurnaliști au fost omorâți în atacurile nediscriminatorii ale armatei ruse din Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a numit pe Frederic Leclerc-Imhoff „al 32-lea reprezentant al presei ucis după 24 februarie”, data la care trupele ruse au invadat Ucraina.

Manole Luca:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri