Propaganda rusă vrea un regim iliberal în România: „PSD are nevoie de un Salvini sau Viktor Orban”
Publicația Sputnik, organul de propagandă al Rusiei finanțat de Kremlin, deplânge înfrângerea PSD la alegerile europarlamentare din 26 mai și scrie că Partidul Social-Democrat are nevoie de un lider precum Matteo Salvini sau Viktor Orban.
”PSD nu a pierdut din cauza acuzațiilor de corupție și atacuri la justiție, ci din cauza lipsei de vigoare, din cauza ezitărilor și incertitudinii de care au dat dovadă liderii de partid. O soluție ar fi identificarea rapidă a unui Salvini sau Orban de România”, arată un editorial publicat de ediția în limba română a site-ului rusesc.

Sputnik scrie că PSD a refuzat oferta lui Matteo Salvini pentru a trece de la familia socialiștilor europeni la cea a suveraniștilor anti-UE și spune că soluția pentru partid este ”un mesaj clar și radical suveranist și naționalist”.
”Pe plan extern PSD și-a pierdut orice susținere, fără a încerca să facă o mișcare bruscă spre acele poluri din spațiul european care ar putea constitui o locomotivă electorală. În primul rând, e vorba de Matteo Salvini (care venise cu o ofertă pentru PSD) și Viktor Orban, liderul Fidesz (care are și el relații destul de proaste cu PPE). Ambele figuri sunt destul de populare în România și puteau oferi o cu totul altă imagine PSD, iar un mesaj clar și radical suveranist și naționalist avea toate șansele să eclipseze artileria grea a “luptei pentru justiție”, scrie Sputnik.
Publicația avetizează că fără un discurs anti-UE și fără un lider precum Salvini ori Orban, PSD se va rupe: ”PSD are nevoie de un Matteo Salvini sau un Viktor Orban pentru a răspunde la toate atacurile. În caz contrar, formațiunea va cădea pradă reglărilor de conturi, disensiunilor și divizărilor interne, care vor rupe partidul în niște fragmente care nu vor mai fi relevante în noile circumstanțe politice”.
Reamintim că Salvini și Orban s-au remarcat atât prin atacurile dure și constante la UE, cât și prin legăturile extrem de strânse cu Rusia. Totodată, observatorii internaționali au atras atenția asupra derapajelor democratice ale Ungariei, catalogând regimul de la Budapesta drept unul iliberal. Nu în ultimul rând partidul de extremă dreapta a lui Salvini, Lega, promovează un set de politici ultranaționaliste, iar discursul acestuia este adesea unul xenofob și rasist.

Articole asemănătoare
Cât interes au stârnit dezbaterile separate ale lui Iohannis și Dăncilă și ce audiențe au făcut principalele posturi TV
Presa din România, între obiectivitate și fumigene: cazul Acordului ONU privind o migrație sigură EXCLUSIV
AUR dă lecții de gaslighting în dreptul la replică pentru G4Media, publicat de un site asociat partidului
Fact check marca Libertatea.ro: A zis Dăncilă că ”nu există corupție în România”?
Votul la europarlamentare a stat în mâinile femeilor. Ce le-a făcut să-și exprime opțiunea în număr atât de mare