„Pâine și circ” în Parlamentul României. Scandalul politicienilor, sub lupa presei din online
Un material realizat de Sabina Dumitru
Partidul Social Democrat a suferit miercuri prima înfrângere în Parlament, din ultima perioadă. Totul a început încă de dimineață, când social-democrații au votat ca citirea moțiunii de cenzură să aibă loc astăzi, iar votul în Plenul reunit al celor două camere, sâmbătă.
Gestul parlamentarilor PSD nu a fost văzut cu ochi buni de opoziție, care a pus eticheta de „tertip cu iz infracțional” peste încercarea eșuată a social-democraților de a trage de timp, potrivit Ziare.com. Însă, așa cum ne-au obișnuit, social-democrații nu s-au dat înlături de la respectarea planului și au susținut în continuare varianta deja propusă.
Motivul invocat de Florin Iordache fiind acela că, pentru a modifica ordinea de zi de sâmbătă, solicitarea trebuie făcută în ziua respectivă și nu astăzi.
Acest lucru nu a dus decât la un schimb specific de replici acide între opoziție și majoritate, unde reprezentanții partidelor s-au întrecut în injurii care mai de care mai colorate, fără rezultat, însă, pentru că Iordache a supus la vot tot ce a vrut el și anume: ordinea de zi pentru astăzi.
Cu toate acestea, se pare că pauza de ”scandal” le-a prins bine celor din opoziție care au putut să contracareze strategia parlamentarilor PSD, cu o altă strategie și au ales să respingă ordinea de zi pentru astăzi, iar Iordache nu a avut decât să declare ședința închisă, fapt ce a împiedicat citirea textului moțiunii astăzi.
Așa au ajuns social-democrații să piardă o luptă în fața opoziției și să accepte ca citirea moțiunii să aibă loc mâine, iar dezbaterea și votul joia viitoare.
Concluzia zilei a fost trasă de șeful Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, care de altfel a ajuns și titlu pe toate canalele de știri: „Matematic, am pierdut majoritatea!”, potrivit Mediafax.ro.
Privire de ansamblu asupra titlurilor zilei
Informația privind pierderea majorității Partidului Social Democrat din Parlament nu a luat prin surprindere presa din România, care se aștepta la o astfel de turnură având în vedere parcursul descendent al formațiunii politice.
Astfel, așa cum s-a dovedit de multe ori că presa se poate poziționa de-o parte sau de alta a taberelor politice, și titlurile de ieri au arătat acest lucru. Unele au ținut să pună accentul pe senzațional, altele pe obiectivitate, iar celelalte au scos la lumină drama evenimentelor petrecute ieri.
„Cutremur în politică” și senzaționalism marca EVZ
Printre publicațiile din mediul online care s-au remarcat miercuri se află și Evz.ro care a titrat informația în stilul senzațional caracteristic: „Primul EȘEC major al PSD în Parlament. Ce s-a întâmplat”, pe aceeași linie mergând și Capital.ro care a ținut să dezvăluie un adevăr deja știut de toată lumea: „PSD a recunoscut! Prima reacție din partid: Am pierdut majoritatea! Este cutremur în politică”.
Obiectivitate cu aer festiv
Adevărul.ro și Digi24.ro au avut un unghi de abordare asemănător și au anunțat simplu: prima victorie a opoziției. „Prima victorie a Opoziției împotriva PSD. Moțiunea de cezură va fi votată joia viitoare”, nota Digi24.ro sub eticheta ”Breaking news”, iar Adevărul.ro a ținut să ofere cititorilor săi toate informațiile zilei direct din titlu: „Prima victorie a Opoziţiei. Moţiunea de cenzură nu va mai fi votată sâmbătă. PSD a pierdut oficial majoritatea. Moţiunea va fi citită mâine. Votul final: joia viitoare”.
Înfrângerea prin ochii Sputnik
Sputnik.md a fost și ieri singura publicație care nu a văzut cu ochi buni întreaga reprezentație a parlamentarilor din plenul reunit, publicația distribuind informația astfel: „Opoziția a blocat PSD în Parlament, moțiunea nu se mai votează sâmbătă”.
Din secțiunea „Eu cu cine votez?”
Printre titlurile aproape trase la indigo ale publicațiilor s-a putut face remarcat și acesta:„Paul Stănescu (PSD): Din greşeală am votat <<prezent>> şi trebuia <<pentru>>”. Se pare că, puși față în față cu dușmanul, trei sociali democrați s-au pierdut cu firea și au votat ”din greșeală” ordinea de zi a ședinței în care trebuia să fie citită moțiunea de cenzură. Protagoniștii sunt Radu Preda, Viorel Arcaș și Paul Stănescu, care a declarat stupefiat următoarele: „Din greşeală am votat prezent şi trebuia pentru”.
„Nu mi-am dat seama. Am votat ‘prezent’ şi atât. Nu am votat ‘pentru’. Din greşeală. Am votat ‘prezent’ şi trebuia să votăm ‘pentru’: eu, Radu Preda, liderul de grup, şi Viorel Arcaş”, a precizat Stănescu, potrivit Hotnews.ro.
Articole asemănătoare
Protest în presa franceză. Peste 400 de jurnaliști de la Le Monde cer acționarilor independența editorială
Carte vs e-book: un nou studiu arată că citirea textelor tipărite îmbunătățește înțelegerea acestora
O jurnalistă părăsește Washington Post după o anchetă internă privind o postare despre Biden
Microsoft elimină o parte din limitările pe care le-a aplicat chatbotului Bing
Efectul arestării lui Navalnîi: zeci de mii de ruși au ieșit în stradă