O pagină falsă de Facebook a Armatei Române distribuie un fake news alarmant: soldați români morți în Afganistan
O pagină de Facebook neasumată oficial, intitulată „Armata Română, membră NATO”, a postat informația potrivit căreia Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării Naționale „au transmis, luni, condoleanțe familiilor celor doi militari români care au murit, duminică noapte, în misiune în Afganistan”. Informația, care nu specifică despre care anume zi de luni este vorba, este însoțită de o fotografie reală, însă veche de trei ani. De altfel, conținutul postării este copiat integral dintr-un articol din 2013, de pe ziare.com.
Ministerul Apărării Naționale a intervenit, prin pagina sa oficială de Facebook, și a arătat printr-un comentariu la postarea respectivă, că informația este falsă, iar fotografia este preluată de pe site-ul MApN, de la un incident din 7 mai 2016, când doi militari români și-au pierdut viața în Afganistan – sublocotenent Iulian Dumitrescu și sublocotenent Adrian Vizireanu.
„Ministerul Apărării Naționale nu are și nu a avut, în această perioadă, niciun militar implicat într-un incident care să îi pună în pericol viața. Genul acesta de știri false pot afecta emoțional militarii Armatei României aflați la datorie în teatrul de operații din Afganistan și familiile acestora. În consecință, considerăm drept răuvoitoare și iresponsabilă această postare și, prin urmare, vă solicităm să o ștergeți. De asemenea, vă atragem atenția că folosiți abuziv sintagma „Armata României”, sugerând că această pagină ar fi una oficială și, de aceea, vă solicităm să schimbați denumirea acestei pagini”, au scris cei de la MApN, într-un comentariu pe pagina falsă de Facebook.
Știrea falsă avea, la ora publicării acestui articol, peste 150 de aprecieri și 19 distribuiri.
Ministerul Apărării a postat anunțul despre fake news și pe propria pagină de Facebook, cerând publicului să fie vigilent față de veridicitatea surselor de informare de pe rețelele de socializare, să raporteze la Facebook conținutul fals și să comenteze cu avertismente la astfel de postări.
„Ne întrebăm cum pot fi atât de iresponsabili cei care au făcut această postare? Și îi întrebăm… Nu vă gândiți că militarii noştri care ne reprezintă în teatrele de operaţii au familii acasă, părinți, soții, copii… De ce vă jucați cu sentimentele lor?”, a scris MApN.
La informațiile de contact, pagina are numele ”mitapetrut” și mențiunea grăitoare ”Se referă la orice fază ce o face armata Română”. Pagina a fost creată în 25 ianuarie 2016 și are în jur de 2.000 de urmăritori, amestecând informații false de tip fake news cu informații reale, copiate din presa românească.
Pagina nu mai fusese activă din 29 octombrie 2018, însă luni, pe 8 aprilie a postat de trei ori: o informație reală despre cererea de ofertă făcută de Armată pentru elicoptere de luptă, copiată integral de pe site-ul TVR; o informație reală despre bombardamentele Israelului în Fâșia Gaza, copiată integral de pe Agerpres, însă care datează din 25 martie 2019; și informația falsă legată de militari români morți în Afganistan.
Anterior, în octombrie 2018, cea mai recentă postare era tot un fake news, de data aceasta „pozitiv”: un soldat român care ar fi salvat 5 persoane dintr-o casă în flăcări, în Cottbus, Germania. Postarea este ilustrată cu două fotografii în care apar în mod evident două persoane diferite, dintre care una poartă o uniformă militară fără însemne specifice României.
Articole asemănătoare
Adevăr sau provocare în discursul lui Dragnea? Fact Check 2: Tentativa de asasinare
K-pop, K-drama, K-fashion: cum au influențat sud-coreenii cultura populară modernă
Duioșie de Videle: nou episod al propagandei PSD
Oameni care militează pentru respectarea legii instigă la nerespectarea ei
O altă realitate: Rețelele de socializare, folosite în amplificarea impactului atentatelor. Cazul Marea Britanie