O jurnalistă de la NYTimes, concediată după ce a postat un tweet despre Biden

New York Times se află în atenția publică după ce a concediat o jurnalistă, Lauren Wolfe. Aceasta a ajuns ținta criticilor conservatorilor după ce a postat un tweet despre Biden.

În postarea sa, Wolfe a publicat o poză cu noul președinte american, surprinsă cu o zi înainte de inaugurarea sa, și a afirmat că a avut „fiori”. Nu a durat mult până când asupra acesteia să se abată un număr mare de critici, totul culminând cu eliberarea sa din funcție, două zile mai târziu, informează The Guardian.

Instituția media a afirmat însă că „un singur tweet” este motivul pentru care se fac concedierile. „Din respect pentru persoanele implicate, nu intenționăm să comentăm mai mult”, a mai precizat New York Times, dar și că aceasta nu era angajată cu normă întreagă, ci pe contract de colaborator.

Sindicatul NYTimes a precizat, însă, că va exista o investigație în ceea ce privește cazul lui Lauren Wolfe: „Credem că toți membrii noștri merită un proces corespunzător și justifică protecțiile, drepturile care sunt fundamentale pentru jurnalismul independent și obiectiv”.

Cum arată presiunile asupra unui jurnalist din SUA

Cazul lui Wolfe nu pune sub semnul întrebării numai comportamentul unei publicații de prestigiu, dar și modul în care sunt percepuți jurnaliștii – chiar și într-o societate precum cea americană.

Reporterul a povestit că, încă de când a postat tweetul, a primit mai multe mesaje amenințătoare, în care i se spunea de exemplu să facă cancer. Mai mult, Wolfe spune că a fost pozată de un fotograf în timp de își plimba câinele, iar imaginile au fost publicate ulterior de publicația conservatoare New York Post.

Daily Mail, unul dintre cele mai populare ziare britanice de dreapta, a extrapolat din tweet-ul lui Wolfe că a existat o „cantitate uriașă de exuberanță” pentru Biden în mass-media, ceea ce Mail a spus că „nu va face nimic pentru a restabili orice fel de încredere mass-media”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri