New Eastern Outlook, o publicație a Academiei de Științe a Rusiei, cu autori fantomă și dezinformări grosolane

Ieri publicam un articol în care vorbeam despre campania de dezinformare îndreptată împotriva Ursulei von der Leyen, candidată la șefia Comisiei Europene, care între timp a și obținut funcția în cauză. Campania reapectivă a fost purtată în principal de o publicație rusă, New Eastern Outlook (NEO) aflată în subordinea Institutului de Studii Orientale al Acadmiei Ruse de Științe. Concret, într-un articol publicat de NEO era pusă în mișcare o adevărată teorie a conspirației în care Statele Unite ar sprijini candidatul german, pentru a avea un avantaj în politica Uniunii Europene, prin intermediul Germaniei, de vreme ce Londra, un aliat tradițional al Washingtonului urmează să părăsească Uniunea. În afara speculațiilor obișnuite, cei de la NEO nu aduceau nici o dovada în susținerea teoriei. Sigur că nici nu ar fi avut cum să facă asta, de vreme ce teoria constipației nu include astfel de dovezi empirice. Astăzi am decis să vorbim mai mult despre obscurul site al celor de la NEO, acolo unde există o adevărată armată de jurnaliști fantomă.

Un portal de dezinformare cu autori falși

În afara articolului despre care vorbeam ieri, pe site-ul celor de la NEO mai puteți citi despre așa zisele 50 de tone de aur furate se Statele Unite din Siria sau despre alte povești fabricate de propaganda rusă, precum cea legată de mai mulți ofițeri de intelligence de la Washington care ar fi recunoscut implicarea Statelor Unite în tentativa de lovitură de stat din Turcia. NEO nu este altceva decât un portal de dezinformare, iar site-ul nu minte aparent doar în legătură cu conținutul disponibil, ci și în privința celor care publică materialele. O mare parte din conținutul site-ului este creat de autori cu nume false.

Potrivit celor de la NEO, misiunea publicației ar fi următoarea: “New Eastern Outlook are ca scop prezentarea evenimentelor curente din vasta zonă a Japoniei și a Asiei de Sud-Est pana la coastele Sudice și Vestice ale continentului African. Jurnalul acoperă subiecte politice, economice și religioase, cele legate de provocările securității regionale și a condițiilor sociale ale populațiilor din Est. Jurnalul își propune să prezinte aceste subiecte într-o manieră obiectivă. Materialele sunt pregătite de experți din Rusia și din țările vecine”.

Totuși, 8 din cele 36 de articole publicate în ultima lună (de la data de 17 Iunie 2019 până în prezent) sunt scrise de autori ale căror semnături nu se mai găsesc în altă parte în afara site-ului celor de la NEO: Jean Périer, Ulson Gunnar, Valery Kulikov, Dmitry Bokarev și Henry Kamens.

Mergând și mai departe găsim și mai mulți autori fantomă. Observăm că 33 de autori publică în mod regulat și îi regăsim în universități, think-tankuri sau organizații non-guvernamentale. Unii dau și interviuri televizate. Dar restul sunt autori fantomă care apar exclusiv pe site-ul celor de la NEO. Pe aceștia nu îi mai regăsim nicăieri.

Biografii aproape identice

În afara faptului că acești autori nu mai publică nicăieri și nu apar prin nicio altă organizație sau instituție, aceștia au și biografii aproape identice, formulate într-o manieră la fel de vagă. Să luăm câteva exemple:

Astfel potrivit biografiei,

  • Martin Berger este un jurnalist freelancer și analist geopolitic, ce publică în mod exclusiv pentru “New Eastern Outlook”.
  • Dmitry Bokarev, observator politic ce political observer, exclusiv pentru “New Eastern Outlook”.
  • Seth Ferris, jurnalist de investigații expert pe zona Orientului Mijlociu, ce publică în mod exclusiv pentru “New Eastern Outlook”.
  • Henry Kamens, columnist, expert pe zona Asiei Centrale și a Caucazului ce publică în mod exclusiv pentru “New Eastern Outlook”.
  • Valeriy Kulikov, expert politolog, cpublică în mod exclusiv (surpriză) pentru “New Eastern Outlook”.
  • Vladimir Mashin, are un doctorat în istorie și acesta publică în mod exclusiv pentru “New Eastern Outlook”.
  • Grete Mautner, cercetător independent și jurnalist din Germania, ce publică în mod exclusiv pentru “New Eastern Outlook”.
  • Jean Périer este un cercetător independent și analist, expert pe zona Orientului Mijlociu, iar acesta, la rândul său publică în mod exclusiv pentru “New Eastern Outlook”.
  • Gunnar Ulson, este un analist geopolitic din New York care publică în mod special pentru “New Eastern Outlook”.

Curiosul caz al Gretei Mautner

În afara celor menționate anterior, cum ne mai putem da seama că acești autori nu sunt de fapt reali? Să luăm de pildă autorul Grete Mautner. În primul rând, acest “jurnalist din Germania” a reușit să rămână invizibil până în 2016. În afara articolelor publicate la NEO, orice căutare pe Google ne returnează rezultate cu o anumită Grete Mautner, salvată în Franța în timpul Holocaustului. Nici măcar o singură referință sau publicație înainte de Octombrie 2016. După aceasta dată începe să producă articole pe aproape orice domeniu, într-un ritm impresionant, cel puțin unul pe săptămâna. În prima lună la NEO publica deja articole care aveau ca subiecte abuzul de droguri din SUA sau crimele de război ale britanicilor în Afganistan. Destul de impresionant!

În al doilea rând, deși e descrisă drept un jurnalist german, Grete Mautner publică exclusiv în engleză. Nici măcar un singur text în limba germană!

Ținând cont de aceste lucruri, pare extrem de greu de crezut că Grete Mautner există cu adevărat. Cam acesta este cazul și cu restul “autorilor” din lista de mai sus.

În concluzie, pentru o informare corecta Mediastandard.ro vă recomanda evitarea acestui site, precum și evitarea acelor site-uri care citează autori fantomă ai site-ului în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *