Modelul de subscripție oferit de Meta pentru a scăpa de reclame încalcă legislația UE
A venit rândul Meta să fie acuzată că încalcă reglementările UE cu privire la piața digitală, după ce Apple a fost pusă în aceeași poziție din caza acționilor sale de descurajare a competiție. Problema Meta, însă, este legată de subscripția lunară pe care gigantul tech a oferit-o utilizatorilor europeni pentru a scăpa de reclame pe Facebook sau Instagram.
Comisia Europeană a găsit că acest model de subscripție impus de Meta – fie plătești să scapi de reclame, fie refuzi și o să le vezi în continuare în feed – nu respectă legislația DMA. În declarația de presă oficială, Comisia admite că „această alegere binară obligă utilizatorii să își dea acordul pentru utilizarea combinată a datelor lor personale și nu le oferă o versiune mai puțin personalizată, dar echivalentă, a rețelelor sociale Meta”.
📢We informed @Meta of our preliminary finding that its “pay or consent” model fails to comply with the Digital Markets Act
👉It forces users to consent to the combination of their personal data, and fails to provide a less personalised equivalent
— Margrethe Vestager (@vestager) July 1, 2024
Cu alte cuvinte, chiar dacă plătești să scapi de reclame, Meta tot îți va colecta datele personale și le poate folosi în scopuri publicitare. Sigur, feed-ul tău o să fie fără reclame, însă modul în care Facebook sau Instagram îți preiau datele tale personale nu se schimbă.
Cum Meta este desemnată ca ”gatekeeper” – în domeniul social media asta înseamnă că are acces la datele a sute de milioane de utilizatori pe care le poate folosi pentru serviciile de publicitate – oferirea posibilității ca datele personale să nu mai fie prelucrate este esențială pentru respectarea DMA.
Subscripția Meta de a scăpa de reclame încalcă acest principiu și nu doar că oamenii plătesc, în esență, degeaba, dar nici nu pot să își exprime acordul explicit cu privire la prelucrarea datelor lor.
„Investigația noastră urmărește să asigure contestabilitatea pe piețele în care intermediari precum Meta au acumulat timp de mulți ani datele personale a milioane de cetățeni ai UE. Opinia noastră preliminară este că modelul de publicitate al Meta nu respectă legea privind piețele digitale. Dorim să le oferim cetățenilor posibilitatea de a prelua controlul asupra propriilor date și de a alege o experiență publicitară mai puțin personalizată”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta CE, care se ocupă de politicile de concurență.
Fiind doar rezultatele preliminare, Meta are la dispoziție până în martie 2025 să corecteze această greșeală, cu ajutor din partea autorităților UE, altfel riscă amenzi ce se pot ridica până la 20% din cifra globală de afaceri.
Acuzațiile Meta vin în urma celor adresate către Apple, care încalcă și ea legea DMA. Săptămâna trecută, Comisia Europeană declara că Apple descurajează competiția prin faptul că nu face permite redirecționa utilizatorilor către servicii din afara App Store. Deși a făcut pași în acest sens, actualele practici ale companiei nu sunt suficiente pentru a garanta termenii impuși de legea DMA.
Articole asemănătoare
Facebook va interzice clipurile deepfake de pe rețeaua de socializare, însă nu știe cum să le definească
Raport îngrijorător al RSF: 91% din populația lumii e privată de dreptul la informație
Candidații nominalizați pentru CNA, audiați azi. Consiliul se află în blocaj de trei luni
Vaccinarea împarte opinia publică. 27% din români sunt indeciși în privința imunizării împotriva Covid
Ce recomandă Facebook pentru ca România să aibă o campanie pentru parlamentare fără incidente