Un raport realizat recent arată că jurnalismul britanic se confruntă cu o lipsă a diversității rasiale și a reprezentării femeilor.
Monitorizarea de presă a scos la iveală că BBC, într-o săptămână de la mijlocul lunii iulie, nu a avut niciun invitat dintr-o minoritate etnică. Situația s-a repetat și în cazul altor instituții media: asociația Women in Journalism a descoperit că, în perioada 13-19 iulie, presa britanică a manifestat puțin interes față de expunerea persoanelor de culoare și femeilor, conform The Guardian.
Surse apropiate de principala eemisiune a BBC susțin că postul național mai are de lucrat la capitolul incluzivitate, însă instistă că nici perioada aleasă nu a fost favorabilă. De vină, spun persoanele citate de The Guardian, ar fi partidele politice, care nu au trimis în platou politicieni de culoare.
30% dintre prezentatorii TV din primetime provin dintr-o minoritate etnică, Au existat, de asemenea, mai multe prezentatoare de știri femei decât bărbați.
Totuși, monitorizarea de presă relevă că întrebările puse persoanelor de culoare se referă mai repede la probleme rasiale decât la competențele personale ale fiecărui individ: „Din toate aparițiile oaspeților experți BAME la televizor, mai mult de jumătate erau în contextul acoperirii fie direct legate de rasa, cum ar fi pentru subiecte care implică colonialismul și Black Lives Matter, sau în timpul acoperirii comunităților negre și BAME. ”
Mai mult decât atât, raportul realizat de Women in Journalism arată doar unul din patru articole de pe prima pagină a ziarelor erau scrise de femei.
Leave a Comment