Google News s-ar putea întoarce în Spania. Compania Alphabet ar negocia acorduri individuale cu industria media
După mai bine de cinci ani de la când Alphabet a retras Google News din Spania – ca răspuns la legislația care ar fi obligat companiile tech să plătească pentru indexarea știrilor -, compania americană ar vrea relansarea serviciului.
Conform informațiilor furnizate de Reuters, Alphabet ar negocia acorduri individuale cu industria media pentru folosirea titlurilor sau a fragmentelor de știri. Însă înțelegerile dintre Google și publisheri vor fi valide doar dacă transpunerea Directivei Copyright în legislația națională va permite încheierea de acorduri între părțile implicate.
Surse apropiate discuțiilor susțin că, până acum, compania americană a încheiat două acorduri preliminarii, însă se așteaptă formularea proiectului legislativ.
O altă sursă susține că „Google este în discuții cu editorii spanioli despre posibilitatea de a participa la programul Google News Showcase”.
Ministerul Culturii din Spania a declarat că Executivul lucrează la un proiect de lege privind implementarea Directivei Copyright a Uniunii Europene, însă a refuzat să comenteze cu privire la acordurile dintre publisheri și Google. Statul iberic se pregătește să transpună în legislația națională Directiva din 2019 – care prevede împărțirea veniturilor realizate de giganții tehnologici cu industria media. Totuși, legilația UE permite încheierea de acorduri între companii și publisheri – însă doar dacă sunt folosite bucăți din știri, nu și pentru linkuri.

Articole asemănătoare
Mit și adevăr despre coronavirus. Ce vor specialiștii să știi despre COVID-19
Lacul Vidraru, golit: între teorii ale conspirației și proiect necesar
Protestele din America, inflamate prin fake news-uri. Actori străini și grupuri extremiste ar încearca să manipuleze utilizatorii de social media
Twitch suspendă contul oficial al Amazon Prime din Spania pentru că ar fi încălcat regulile platformei
Google știe chiar mai multe decât Facebook