Companiile mari tehnologice fac lobbying și presează Comisia Europeană pentru a se organiza să trimită și mai mult ajutor Ucrainei, mai ales pe partea de dispozitive digitale. În urma războiului, infrastructura acestui stat este în paragină, iar telecomunicația este vitală unei armate moderne.
Bloomberg relatează cum grupul DigitalEurope, specializat în lobbying european, care reprezintă aproape 100 de firme, inclusiv Amazon și Microsoft, lucrează pentru a îndemna UE să se focuseze și pe partea de infrastructură tehnologică, nu doar pe asistență umanitară și echipament militar.
De-a lungul ultimei perioade, Elon Musk a donat peste 12.000 de dispozitive Starlink, care au ajutat soldații să se conecteze la internet. De asemenea, Google a oferit laptopuri pentru educația online, iar Meta a folosit date mobile pentru a ajuta organizații pentru drepturile omului să găsească refugiați, a mai scris Bloomber.
Comisia are potențialul să devină un intermediar puternic, care să centralizeze și să raționalizeze procesul în urma multor cereri (de ajutor din partea Ucrainei)
– DigitalEurope și 8 asociații nationale digitale
De ce infrastructura digitală e importantă
Un articol publicat de Institutul Regal Elcano punctează faptul că dispozitive digitale au ajuns să ne asiste în fiecare domeniu al vieții. Pe lângă necesitatea comunicării propriu-zise, se pot regăsi informații sensibile în baze de date, informații secrete care pot fi utilizate în propagandă.
În plus, nefuncționarea dispozitivelor se poate traduce și în pierderea capacității a unui oraș să-si gestioneze tot ce e conectat la un sistem digital, de la semafoare, până la electricitate, ceea ce reprezintă, fără dubii, un pericol iminent pentru siguranța și viețile cetățenilor.
Uniunea Europeană a ajutat, până acum, refugiații ucraineni prin diferite resurse și oferirea unor cămine temporare și statul Ucrainean prin diferite finanțări.
Leave a Comment