Facebook te vrea nervos și alte motive pentru care rețeaua socială e dăunătoare, explicate de un whistleblower
Interviul difuzat de postul de televiziune CBS cu un whistleblower al Facebook ne confirmă cât de înfricoșătoare este în realitate rețeaua socială. Printre afirmațiile făcute de Frances Haugen se numără precăderea algoritmului Facebook de a prioritiza conținutul negativ și cum partidele europene au fost nevoite să publice reclame negative pentru a atrage public.
Frances Haugen susține că afirmațiile sale sunt probate de „zeci de mii” de pagini de documente ale Facebook, care dovedesc nu numai că compania condusă de Mark Zuckerberg își prioritizează propriul bine, dar și că aceasta și-a mințit acționarii cu privire la propriul produs.
1: Nervii aduc engagement
Una dintre cele mai remarcabile afirmații făcute de Haugen în timpul interviului CBS este că algoritmul prioritizează conținutul care este mai probabil să-i facă nervoși pe utilizatori. Motivul este simplu: mai mult engagement, care în ultimă instanță înseamnă venit mai mare, conform Gizmodo.
„Cercetările proprii arată că conținutul care instigă la ură, care este divizibil, care polarizează, este mai ușor să inspire oamenii la furie decât la alte emoții”, a declarat Haugen pentru 60 de minute.
Mai mult decât atât, whistleblowerul a afirmat că Facebook a decis să păstreze algoritmul în acest fel, întrucât îi va determina pe oameni să stea mai mult pe site.
2: Facebook tot nu e capabil să detecteze conținutul toxic de pe propria platformă
Problemele Facebook cu gestionarea dezinformării și a altor tipuri de conținut toxic nu sunt noi: încă din 2017, rețeaua socială tot susține că face schimbări pentru a limita răspândirea informațiilor false și cele care instigă la ură – ceea ce, în mod evident, nu a reușit nici până azi.
Însă interviul lui Frances Haugen ne arată că inclusiv Facebook este conștientă despre incapacitatea sa de a detecta dezinformarea. Studiile interne citate de fostul angajat arată că sunt identificate aproximativ 3-5% din postările instigatoare la ură de pe platformă și mai puțin de 1% din cele care instigă la violență.
3: Partidele politice au fost obligate să promoveze conținut negativ
O altă afirmație făcută de whistleblower în interviul difuzat de CBS se referă la campaniile electorale din Europa. Un document deținut de Haugen arată cum partidele europene au fost obligate să promoveze reclame cu conținut negativ, altfel postările lor nu făceau deloc engagement.
„Ne forțezi să luăm poziții care nu ne plac, despre care știm că sunt rele pentru societate. Știm dacă nu luăm aceste poziții, nu vom câștiga pe piața social media”, a explicat Frances Haugen poziția formațiunilor politice europene.
4: Facebook a dizolvat divizia care se ocupa de dezinformarea politică, chiar după terminarea alegerilor americane
Imediat după terminarea alegerilor prezidențiale americane, în noiembrie 2020, Facebook a decis să dizolve Unitatea de Integritate Civică a Facebook, responsabilă de combaterea dezinformării politice pe platformă.
La câteva luni de la acel moment, a avut loc insurecția de la Capitol Hill, când simpatizanții lui Donald Trump au pătruns în clădirea Congresului.
„Ne-au spus: «Dizolvăm Integritatea Civică». Ca și cum, în principiu, au spus: «Oh, bine, am trecut de aceste alegeri. Nu au fost revolte. Putem scăpa de Integritatea Civică acum». Câteva luni mai târziu, a avut loc insurecția”, a spus Haugen.
Articole asemănătoare
Cum plănuiește un startup canadian să reînvie jurnalismul local
Rusia a folosit imagini dintr-un serial pentru a ”dovedi” înscenarea masacrului de la Bucha
Facebook își închide sistemul de recunoaștere facială
Facebook, la un pas de un nou scandal. A refuzat eliminarea unui video “parțial fals” cu unul din liderii Congresului american
Rusia folosește rapoarte false de fact checking ca să răspândească dezinformare despre Ucraina