Atunci când criza migranților a început, un val de mesaje instigatoare la ură a urmat. Războiul i-a împins pe sirieni, afgani și iranieni afară din țările natale la fel cum dezinformarea i-a făcut pe unii europeni să fie reticenți la primirea refugiaților în țările lor.
Organizațiile menite să pună presiune pe autorități au apărut în aproape toate statele din Europa de Vest și Centrală, iar unele au ajuns să facă parte din scena politică. O vreme, ele au fost privite ca aducând o formă de echilibru în discursul public, prin reticența lor față de refugiați – reputație care nu a rezistat, date fiind agresivitatea discursurilor și a protestelor.
În alte state, capitalul politic deținut deja de politicienii în funcții înalte s-a mărit, mulțumită unor campanii intense în înfierare a publicului împotriva celorlalți. Amnesty International amintește că „Guvernul [Ungariei – n.r.] a cheltuit milioane de euro pentru o campanie publicitară xenofobă, în timp ce refugiații sunt lăsați să dispară. Retorica toxică a prim-ministrului Viktor Orbán, care numea solicitanții de azil «otravă», a cuprins până și administrația locală, poliție și centrele de azil”.
Atunci când vorbim despre motivele pentru care tentativa de manipulare a publicului privind refugiații din Orient nu a reușit, trebuie luat în considerare atât factorul politic, cât și cel social.
Suveranismul nu mai e la modă
Dacă ar fi să atribuim perioada de glorie al suveranismului european contemporan, probabil că acesta ar fi 2014-2016. Rezultatul referendumului pentru ieșirea Angliei din UE, care s-a ținut în același an, a fost determinat de strategia adoptată de către Partidul conservator britanic, cel mai mare susținător al mișcării ”Leave”.
Europe Now Journal descrie: „Referendumul Marii Britanii de a părăsi UE a fost o demonstrație fără echivoc a sentimentelor anti-establishment, xenofobiei, populismului și euroscepticismului care au apărut deja în altă parte a Europei în acest moment (Hobolt 2016). Partea pro-rămânere, susținută de forța de muncă, care lucra sub sloganul «Marea Britanie puternică în Europa», a desfășurat o campanie pur bazată pe fapte și cifre, axată în mod clar pe mesajele pozitive despre beneficiile economice ale aderării la UE. În timp ce partea Leave (atât Vote Leave oficial, cât și campania neoficială „paralelă” condusă de Nigel Farage din UKIP) a desfășurat o campanie profund emoționantă, îndemnând britanicii să «preia controlul»”.
În Italia, cel mai mare promotor al mișcării anti-migranți a fost Mișcarea 5 Stele (Five Star Movement/Movimento 5 Stelle). La alegerile europarlamentare din 2014, partidul co-fondat de actorul Beppe Grillo a ieșit pe al doilea loc la nivel național, obținând 17 poziții în cadrul Parlamentului European – o victorie majoră pentru un partid eurosceptic. Până anul trecut, M5S părea că va rămâne multă vreme pe scena politică din Italia: pe 4 martie 2018, devenea prima forță politică italiană și încerca să intre într-o coaliție durabilă. Întoarcerea către Liga Nordului (în prezent numit doar Liga), după eșecul discuțiilor cu Partidul Democrat de centru-stânga, i-a adus liderului M5S o poziție în Guvern.
Însă cea mai mare reușită de până atunci a partidului – poziția fruntașă la alegerile generale – s-a dovedit a fi și prima ruptură în interiorul M5S: „Aproximativ un an după rezultatele triumfătoare atinse la alegerile interne, Mișcarea Cinci Stele a trecut printr-o defalcare a consensului, care aproape a înjumătățit rezultatele, care au trecut de la 32% la 17%”, informează Italicsmag.com.
Însă cea mai mare lovitură avea să fie încasată în 2020, când a apărut o criză a conducerii, ca urmare a demisiei lui Di Maio din funcția de președinte. Iar de pe urma căderii partidului populist M5S a beneficiat Liga lui Salvini, partid despre care presa italiană a afirmat că ar fi susținut financiar de către Kremlin.
Și, pe măsură ce comunitatea internațională a observat efectele discursului exagerat și manipulator, precum și excesele de putere ale suveraniștilor ajunși la putere, ideile promovate de aceștia n-au mai fost atât de atrăgătoare pentru public. Astăzi, Orban nu mai pare a fi protectorul identității Ungariei în fața străinilor din Orient, ci doar un politician care s-a folosit de o dramă internațională pentru a câștiga capital politic, în timp ce fake news-urile despre musulmani care comit crime au fost înlocuite de subiecte mai de actualitate, precum pandemia de coronavirus.
Fake news-urile s-au dovedit a fi fake
Realist vorbind, propaganda a funcționat cât nu existau informații concrete privind integrarea refugiaților în comunitățile europene. O analiză realizată de Deutsche Welle și The Guardian, citată de Biziday.ro, arată că la cinci ani de când Germania și-a deschis granițele, peste 50% din migranții sirieni muncesc și plătesc taxe, în timp ce 80% dintre copiii lor merg la școală, iar zece mii sunt studenți.
Fapt care indică că mesajele alarmiste emise în spațiul public în marea majoritate a statelor europene nu aveau fundament real, având unicul scop de a crea animozități în interiorul societății. Printre cei care au promovat ideea refugiaților care vin să paraziteze societatea germană s-a numărat și partidul Alternativa pentru Germania (AfD), care a căzut în sondaje pe locul patru, pe măsură ce imigrația nu a mai făcut agenda politică în Germania.
Leave a Comment