Drama unui jurnalist Al Jazeera: familia sa a fost ucisă într-un atac asupra Fâșiei Gaza

Șeful biroului Al Jazeera din Gaza, Wael Al Dahdouh, și-a pierdut soția, fiul, fiica și nepotul în ceea ce, potrivit publicației, pare a fi un atac aerian israelian. Familia se afla într-o tabără de refugiați din centrul Gaza în momentul în care a avut loc explozia.

„Membri ai familiei colegului nostru Wael Al Dahdouh, inclusiv soția, fiul și fiica sa, au fost martirizați într-un bombardament israelian”, a scris Al Jazeera într-un mesaj difuzat în direct. Nepotul său a murit două ore mai târziu, conform CNN.

Fiul lui Wael Al Dahdouh avea 15 ani, iar fiica sa avea șapte ani.

Videoclipuri cu jurnalistul plângând deasupra cadavrelor celor dragi au făcut înconjurul platformelor de socializare, adunând mesaje de susținere din partea utilizatorilor de pe întreg internetul.

Atacul este condamnat cu fermitate

Printre organizațiile care au condamnat atacul care a ucis familia lui Wael Al-Dahdouh se numără Institutul Internațional de Presă (IPI) și postul de știri Al Jazeera.

IPI a numit acest lucru „o știre îngrozitoare și scandaloasă”, într-o declarație, adăugând: „Condamnăm uciderea civililor și transmitem cele mai profunde condoleanțe lui Wael Dahdouh”.

Al Jazeera a publicat o declarație publică mult mai lungă, în care nu numai că a transmis condoleanțe colegului său, dar a condamnat în cuvinte ferme atât Israelul, cât și atacurile asupra civililor.

„Atacul nediscriminatoriu al forțelor de ocupație israeliene a dus la pierderea tragică a soției, fiului și fiicei sale, în timp ce restul familiei sale este îngropată sub dărâmături (…) Rețeaua condamnă cu fermitate țintirea și uciderea fără discriminare a civililor nevinovați din Gaza, care a dus la pierderea familiei lui Wael Al-Dahdouh și a nenumăraților alții”, a declarat Al Jazeera.

Mai mult, publicația a îndemnat „comunitatea internațională să intervină și să pună capăt acestor atacuri asupra civililor, protejând astfel viețile nevinovate”. 

Vă rugăm să rețineți că nici MediaStandard, nici alte instituții media naționale sau internaționale nu au putut verifica originea atacului. Al Jazeera nu a oferit dovezi pe care își bazează afirmațiile iar Armata israeliană nu a făcut încă vreo declarație privind acest dezastru umanitar. Oricum ar fi, pierderea de vieți omenești civile este un eveniment tragic care trebuie oprit.


Puteți urmări MediaStandard.ro și pe paginile de Instagram și TikTok.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri