De ce nu vorbesc candidații pe întelesul oamenilor? Dicționar pentru limba de lemn electorală

Consecința acestei întrebări o știm: sunt din ce în ce mai puțini cei care mai cred în discursurile celor care candidează. Iar una dintre cauze este tocmai limbajul în care aceștia se adresează celor cărora le cer votul.

Democrația românească a dezvoltat un nou limbaj de lemn, format din fraze menite să ascundă faptul că nu spui nimic. Atunci când votanții tăi nu înțeleg ce le spui, de fapt doar te prefaci că ai vorbit cu ei și, ceea ce este și mai grav – nu le promiți nimic.

Din momentul în care începe campania electorală, candidații comută pe un mod robotic de comunicare, se dedublează în mod spectaculos și încep să vorbească în fraze și expresii pe care niciun om normal nu le folosește în viața de zi cu zi.

Iată mai jos o imagine (este adevărat, parțială) a absurdului din comunicarea candidaților cu
oamenii:

Candidații nu își doresc să facă ceva, ei au un ”plan de implementare” sau o ”viziune”;

Rezolvă problema traficului întotdeauna printr-un ”parteneriat public – privat”, cu un ”sistem integrat de transport”;

Promit un trai bun prin ”oportunități de dezvoltare economică” ce vor transforma inevitabil orașul/județul într-un ”pol regional”;

Nevoile elevilor/copiilor sunt subsumate ”creșterii demografice” care are drept consecință
promisiunea unei ”infrastructuri educaționale moderne”;

Nevoile de bază derivă dintr-un ”deficit de infrastructură utilitară”, cu un accent pe ”spațiile
de agrement”.

Bunicii nu mai sunt batrâni, sunt ”seniori” care au nevoie de ”o calitate a vieții”, pe post de
sănătate.