Cum vede propaganda rusă Revoluția din ’89: despre implicarea SUA în manifestaţii și ”faptele bune” ale lui Ceauşescu
”Cine a tras în noi?” este întrebarea care planează, conștient sau nu, de trei decenii încoace. Fuga lui Nicolae și Elena Ceaușescu a declanșat ceea ce va fi numită, în scrierile de azi, ”psihoza teroristă” și care se va intensifica pe măsură ce zilele treceau, chiar și după ce conducerea fusese preluată de către foști nomenclaturiști. Concluziile trase de istorici și procurori sunt clare: ipoteza existenței unor teroriști în carne și oase, care să fi intrat clandestin în țară și să aibă ordine directe de a înăbușii manifestațiile, nu stă în picioare. Se remarcă totuși modul în care a fost folosită manipularea pentru crearea unui haos general, în care deciziile luate pe repede-înainte să nu poată fi contestate de opinia publică.
Teoria implicării agențiilor străine în seria de evenimente ce a dus la căderea regimului ceaușist nu e nouă. Ea a mai fost emisă chiar în zilele din decembrie 1989, atunci când în întreaga țară se murea. În ziua de 23, la două zile după ce cuplul dictatorial fugise din Comitetul Central al Particului Comunist Român, prezentatorul TVR George Marinescu anunță că ”agenții străine și-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmați cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit”, conform unui buletin de știri publicat de Europa Liberă, și că în ajutor vor veni sovieticii. Chiar Puterea de la București, deținută acum de Frontul Salvării Naționale, comunicase cu Ambasada URSS.
Așa cum era de așteptat, în seria dedicată Revoluției de către Sputnik pentru trecerea a 30 de ani de la Revoluție își fac loc și câteva articole privind implicarea serviciilor străine de intelligence în manifestațiile din România. Însă, precum Marinescu, și organul de propagandă al Kremlinului exclude ideea că URSS-ul – aflat, la rândul său, cu un picior mai aproape de schimbare – ar fi avut vreo legătură cu eliberarea românilor de sub regimul ceaușist. Ba chiar se lasă loc unor interpretări: ci că tocmai SUA își dorea ca Nicolae și Elena Ceaușescu să rămână la putere. Într-un articol publicat în 2017, organul oficial de propagandă al Kremlinului îl citează pe Filip Teodorescu, fost șef al contraspionajului român, care spune că un avion american ar fi aterizat la București și că i-ar fi luat pe fiica lui Ion Mihai Pacepa, fosta soție a lui Valentin Ceaușescu și alții. Zvonurile spun, conform lui Teodorescu, că la bord ar fi trebuit să fie și cuplul Ceaușescu, întrucât Casa Albă ar fi fost interesată de informațiile deținute de dictatorul român.
Pentru a înțelege însă cum privește propaganda rusă evenimentele din România de la sfârșitul anului 1989, Sputnik a pregătit in 2017 (și apoi l-a republicat în 2019) un editorial exclusiv pe tema presupusei implicări a agențiilor străine din Vest. Printre altele, Ionuț Țene – autorul articolului – numește întâlnirea dintre Bush și Gorbaciov de la Malta ca fiind momentul în care a fost ”decisă” soarta lui Ceaușescu, însă voi reda un paragraf din editorialul de pe Sputnik România pentru a înțelege cum este construit un narativ manipulator, menit să inducă în eroare publicul dar să rămână, în aceeași măsură, asupra unor conspirații mai actuale – în speță, George Soros:
”Silviu Brucan, cel care cerea în „Scânteia” din 1948 condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu și punea etichete de „fasciști” a fost eminența cenușie a schimbării din Decembrie 1989. Înaintea evenimentelor dramatice din 1989, Silviu Brucan, un apropiat al lui Soroș, a primit pașaport de la Securitate și a călătorit nestingherit în SUA, unde a pus la cale conspirația înlăturării lui Nicolae Ceaușescu, nu că era bolșevic dictatorul, ci pentru că transformase regimul într-unul național-comunist. Silviu Brucan avea relații cu serviciile secrete occidentale și sovietice. El a plecat din SUA și a avut întâlniri la Londra și Moscova fără să i se pună pe pașaport ștampila cu viza de intrare pentru a nu a afla Nicolae Ceușescu la întoarcerea în țară, că a avut întâlniri în capitalele marilor puteri, care hotărâseră soarta României. Intrat în țară, securiștii au avut surpriza să constate în pașaportul lui Siviu Brucan doar viza de intrare în SUA, nu și cele din UK sau Moscova”, scrie Sputnik în articolul ”Revoluția română 1989: operațiune a serviciilor occidentale”.
cuplul ceauşescu, între victimă şi pierzător
Cine au fost Nicolae și Elena Ceaușescu? Pentru goarna Kremlinului în România, cuplul dictatorial este dat exemplu constant pentru faptele și binele adus României. Dragoș Dumitriu îl numea în 2017 pe Ceaușescu un ”om extraordinar”, chiar dacă articolul prezentat mai sus îl prezenta pe fostul lider al PCR ca fiind un bun de preț pentru americani. După prăbușirea vechiului sistem și moartea lui Ceaușescu, Dragoș Dumitriu spune că se remarcă ”transformarea României sale mândre (a lui Ceaușescu – n.r.) într-o colonie, cu un popor de consumatori (…) transformarea unui sfert dintre români în imigranți de mâna a treia prin Occident, de cerșetori de viză la americani”.
”Marele președinte” – așa îl intitulează autorul mai sus-numit. Articolul din 2017 (”Nicolae Ceaușescu – numele care transformă prezentul în minciună”), se vrea a fi o expunere subiectivă a punctelor forte pe care fostul regim le avea, însă exemplele oferite de autor sunt construite pe baza unei erori de logică: whataboutism. Cu alte cuvinte, se încearcă prezentarea unui fapt grav prin compararea unui fapt considerat și mai grav – în opinia autorului, fără însă a putea fundamenta cele spuse. O să mă rezum la câteva exemple: Dragoș Dumitriu subliniază că ”în ultimii ani (de comunism – n.r. ) s-a exagerat cu limitarea transmisiei TV, în ziua de azi înregistrându-se un exces de posturi de televiziune, calitatea programelor fiind extrem de slabă, ceea ce reprezintă un pericol pentru societate, din multe puncte de vedere”. Cu alte cuvinte, Sputnik găsește utilă și chiar necesară cenzura, limitându-se la a vorbi despre puținele ore de emisie TV, nicidecum la restricționarea accesului populației la organe de presă străine sau la formarea unor opinii jurnalistice îndepărtate de viziunile Partidului. Puțin mai jos, este abordatată o altă problemă majoră întâmpinată de români în ultimii ani ai regimului: ”cozile la alimente au fost o mare problemă și o greșeală a regimului Ceaușescu, dar cozile la plăți, la taxe și impozite, la diverse așa-zise facilități, neclaritatea actelor fiscale, controalele exagerate și multe altele sunt o problemă a zilelor noastre, nu a perioadei Ceaușescu”.
Totuși, propaganda rusă a tot folosit acest tip de eroare de logică pentru a-și forma apărarea în fața comunității internaționale. Kremlinul a folosit whataboutismul încă din timpul Războiului Rece, reprezentând „eforturile Uniunii Sovietice de a combate criticile occidentale” – după descrierea jurnalistului rus Konstantin von Eggert -, semn că lupul își poate schimba părul, însă nu și năravul.
Și, nu în ultimul rând, ar trebui menționat și latura poetică a dictatorului Nicolae Ceaușescu pe care Sputnik a remarcat-o și a subliniat-o într-un articol. Articolul începe, desigur, cu un comentariu asupra politicilor cosmetizate ale liderului PCR: ”Sunt cunoscute relațiile de amiciție pe care le-a avut cu scriitori ai epocii, sprijinul de care au beneficiat oamenii de cultură — dar și libertatea de creației de care s-au bucurat aceștia după 1965”. De fapt, așa sunt toate articolele care se referă la cei mai pătați lideri ai României (fie că-i vorba de Nicolae și Elena Ceaușescu sau Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu): cu o exagerare privind adevărul, astfel încât faptele comise de cei numiți anterior să cadă în lumina bună a istoriei.
Articole asemănătoare
Transmisia live a unui reporter CNN, întreruptă de o femeie cu o pancartă pe care scria ”Fake News”
Partidul Republican, atacat de hackeri din gruparea ”Cozy Bear”, asociată cu serviciile secrete ruse
Lavrov, stânjenit de întrebările unui jurnalist ucrainean privind furturile Rusiei
Așii tehnologiei și-au dat acordul pentru portabilitatea datelor personale
TikTok își extinde strategia anti-dezinformare, înaintea alegerilor europarlamentare