De campanie ne mai despart câteva zile, însă modul în care s-a desfășurat precampania parcă anunță și cum vor fi zilele următoare, până când românii s…
Un material de Sabina Dumitru
De-a lungul timpului, piața de media a suferit schimbări substanțiale - cea mai mare fiind o urmare a crizei economice mondiale. Trecerea în spațiul digital a marcat preferințele de consum ale publicului însă a schimbat…
Demult nu mai citisem un articol cinstit și spumos despre tunelurile din Bucegi. Adică, sigur, ele sunt foarte des întâlnite, dar aproape niciodată pe un site care să se dorească serios. Mereu, platformele pe care le întâlnești strigă a deranj mental…
Votul, fundamentul unei societăți democratice, nu a fost întotdeauna al tuturor. Istoria ne arată faptul că femeile au avut mult de luptat până să reu…
În India aproximativ opt milioane de oameni își declară dragostea sau durerea pe o rețea de socializare locală. „Uneori mă simt ca și cum toată lumea din India trece printr-o despărțiere”, conform lui Farid Ahsan, unul dintre fondatorii ShareChat. Ac…
Cum ar fi arătat presa românească post-decembristă fără aportul adus de maestrul Ion Cristoiu, care astăzi împlinește vârsta de 70 de ani? Contribuția…