Acordul TikTok cu SUA pe securitate, subiect intens la masa negocierilor

TikTok se apropie de un acord cu guvernul american, menit să îndeplinească cerințele de securitate cerute de SUA. Cele două părți au finalizat un draft preliminar, însă termenii finali sunt încă discutați.

Surse apropiate de negocieri, citate de The New York Times, vorbesc de un progres lent pentru că TikTok nu vrea să rupă legăturile cu firma-mamă, ByteDance, așa cum cer autoritățile americane. Departamentul de Justiție, instituția care se află în fruntea acestor negocieri, nu este mulțumită de promisiunile TikTok și consideră că actualii termeni nu sunt suficienți de duri cu Beijingul.

Compania a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect, însă a declarat jurnaliștilor de la NYT că va „satisface pe deplin toate preocupările rezonabile ale SUA în materie de securitate națională”.

Problemele de securitate ale platformei au reintrat în discuțiile politice după ce BuzzFeed a arătat cum datele utilizatorilor americani pot fi accesate din China. O lună mai târziu, TikTok a fost pusă sub supraveghere constantă din partea Oracle pentru a oferi asigurări autorităților că măsurile de moderare sunt corecte și nu influențate de Beijing, iar datele utilizatorilor nu ajung pe mâinile guvernului chinez.

Sursele jurnaliștilor americani vorbesc de trei mari concesii pe care TikTok s-a angajat să le îndeplinească. Primele două sunt legate de compania americană Oracle și se referă la modul în care vor fi stocate datele utilizatorilor americani și la supravegherea desfășurată de Oracle, menționată mai sus. Practic, TikTok se va folosi de serverele Oracle pentru datele americanilor și va renunța la centrele din Singapore și Virginia pe care le folosea până acum.

Cea de-a treia concesie se referă la crearea un consiliu de experți în securitate care vor raporta direct guvernului, conform surselor citate de NYT.

Oricare este finalul la care guvernul SUA va ajunge, acesta va fi unul important pentru că va crea un precedent. Fie că o să vorbim că TikTok va scăpa ieftin, fie că autoritățile americane pun piciorul în prag și forțează despărțirea de ByteDance, acordul este unul de mare interes pentru că implicațiile sale pot influența viitoarele politici din domeniul tech.

Orice rezoluție în cazul TikTok va oferi, cel mai probabil, un model pentru gestionarea unor cazuri similare în viitor. China este percepută ca o amenințare, iar Big Data, sau datele în general, reprezintă o preocupare deosebită”, a declarat un expert în securitate națională pentru The New York Times.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri