Știrile false pot fi redactate acum și de inteligenţa artificială
Știrile false pot fi redactate acum și de inteligenţa artificială (AI), cu o contribuţie minimă a intervenției umane, susțin oamenii de știință.
Organizaţia OpenAI, printre ai cărei susţinători se numără Elon Musk şi Microsoft, a decis să nu publice în întregime codul de sistem, cunoscut drept GPT-2, din cauza îngrijorărilor legate de modul în care acesta ar putea fi utilizat în mod abuziv pentru producţia pe scară largă a fake news convingătoare. În schimb, OpenAI a dat publicităţii o versiune restrânsă.
Echipa care lucrează la acest proiect a dezvoltat o modalitate prin care inteligenţa artificială poate continua să redacteze în mod independent articole utilizând un set de date cuprinzând opt milioane de pagini web plecând de la doar câteva linii de text scrise de om.
Au fost utilizate în mod specific date obţinute prin accesarea unor link-uri cu trimitere externă de pe site-ul social de agregare de ştiri Reddit, cu cel puţin trei voturi – un indicator al calităţii şi importanţei.
Câteva exemple publicate de oamenii de ştiinţă demonstrează modul în care afirmaţiile fake news, precum cea potrivit căreia reciclarea este nocivă pentru planetă, sunt redactate de inteligenţa artificială pe un ton autentic. Acest tip de tehnologie AI prezintă beneficii, însă poate fi totodată utilizată în scopuri maliţioase, atrage atenţia OpenAI. ”Aceste concluzii, coroborate cu rezultate anterioare cu privire la imagistica sintetică, audio şi video, implică faptul că tehnologiile reduc costurile generării de conţinut fals şi a campaniilor de dezinformare”, a explicat organizaţia non-profit. ”Aşa cum fenomenul ‘deep fake’ necesită mai mult scepticism în privinţa imaginilor, publicul larg va trebui să devină mai sceptic în privinţa textului găsit online”, a mai notat OpenAI.
Cercetătorii au atras atenţia că dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială poate conduce atât la crearea de ştiri înşelătoare, cât şi la asumarea altor identităţi în mediul online, la publicarea unor mesaje automate abuzive sau false în media de socializare, dar şi la crearea automată de conţinut spam sau a mesajelor tip phishing.
Articole asemănătoare
Editiadedimineata.ro: Adrian Despot, despre prețul celebrității: „Trebuie să ai curaj să fii atât de sincer cu tine încât să te doară”
Cum a influențat războiul presa locală din Ucraina: mai multe fonduri nerambursabile și auto-cenzură, mai puțin personal
Tendințele industriei media, în 2023: podcasturi, TikTok și subscripții
Diagnosticul de COVID-19 al lui Trump a stârnit un nou val de dezinformare pe social media
Audierea lui Zuckerberg din Congresul SUA amână publicarea raportului privind încasările Facebook