A dispărut fotograful care a surprins prin obiectivul său partea întunecată a Chinei
Copii abandonați, cu probleme locomotorii, care mănâncă laptele praf de pe cuvertura unui pat, dovezi ale nivelului ridicat de poluare, disperarea unor oameni infestați cu HIV și așa mai departe. Acestea sunt puține dintre subiectele abordatede Lu Guang, un fotojurnalist din China.

Premiat la numeroase concursuri internaționale, acesta spune că scopul lucrărilor sale este să ”dezvăluie viața oamenilor de la marginea societății: mineri, dependenți de droguri, pacienți cu HIV”.
Cu toate astea, în urmă cu o lună, câștigătorul a trei premii World Press Photo a dispărut. Lu Guang a călătorit pe 23 octombrie în Urumqi, capitala regiunii chineze Xinjiang. Urma să zboare la Sichuan, pentru a participa la un eveniment caritabil alături de o cunoștință.
Fotojurnalistul era, însă, de negăsit.

Chen, persoana cu care trebuia să participe Lu Guang la strângerea de fonduri, a luat legătura cu soția jurnalistului, în speranța că aceasta deține mai multe detalii. Xu Xiaoli nu știa, însă, nimic. Ulterior a aflat de la soția gazdei soțului său din Xinjiang că cei doi bărbați au fost ridicaţi de forţele de securitate naţională.
După apelul făcut de soția fotojurnalistului pe rețelele de social media, organizația Reporteri fără Frontiere a făcut un apel la adresa Chinei. Cédric Alviani, directorul Biroului Asia de Est al RSF a cerut guvernului chinez să dezvăluie unde este Lu și să „garanteze libertatea de mișcare și securitate a jurnaliștilor, inclusiv în provincia Xinjiang”.
Xinjiang este o provincie tensionată, întrucât autoritățile au luat măsuri sporite de securitate. Într-un interviu acordat anul trecut, jurnalistul a afirmat: ”Realitatea în China este că nu vei şti niciodată dacă o să ai necazuri, nu există reguli scrise”.

Articole asemănătoare
Olguța Vasilescu despre Klaus Iohannis: „Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”
Jurnalist BBC, „arestat, bătut și lovit” de poliția chineză în timpul protestelor din Shanghai
TikTok apelează la Curtea Supremă a SUA într-o încercare disperată de a evita interdicția
Editiadedimineata.ro | Streinu-Cercel îi liniștește pe români: ”Coronavirusul, de 10 ori mai slab decât virusul gripal”
Maria Ressa, jurnalista câștigătoare a premiului Nobel, critică social media: Oamenii nu realizează că sunt manipulați