SEO pentru beginneri. Tips & tricks pentru cei la început de drum
Reclama este sufletul comerțului, spunea o celebră butadă din vremuri apuse. Mă rog, celebră pentru cei care au prins respectivele vremuri.
Între timp, comerțul a evoluat, s-a mutat aproape complet în online și depinde tot mai mult de SEO. Cu cât mai multe cuvinte, prin urmare și cu cât mai bine țintite, cu atât mai mari șansele ca sufletul comerțului să se devoaleze chiar în fața userului pornit la căutare de cumpărături online.
Dar cum să alegi cuvintele potrivite? Ei bine, Google Trends este încă un tool foarte bun de început pentru viitorii specialiști SEO. Prin engine-ul său de căutare targetat pe zone geografice, îți spune exact care este trendul unuia sau mai multor cuvinte-cheie. Mai mult, datorită opțiunii de selecție a perioadei în care se face căutarea, lucru care ne poate duce înapoi în timp până la momentul primelor indexări pe internet, ne putem face o idee destul de clară despre cât interes a generat respectivul cuvânt în intervalul ales.
Pentru a obține o imagine exhaustivă a subiectului, sau a domeniului de analiză, se poate folosi în același timp Google Keyword Planner. Comparând rezultatele obținute, cu alte cuvinte indicii grafici din Google Trends cu cei numerici din Keyword Planner, ne putem face o idee mai clară asupra oportunității folosirii unor cuvinte-cheie, sau a unor grupuri de asemenea cuvinte.
Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre cuvinte cheie, este bine să nu ne culcăm pe o ureche. De ce? Pentru că interesul generat de acestea poate varia, motiv pentru care este ideală o monitorizare a evoluției lor și schimbarea acestora atunci când nu mai sunt performante. Iar acest lucru se poate întâmpla chiar și pe o perioadă relativ scurtă de timp, de câteva luni, sau, uneori, chiar și de câteva săptămâni.
Foarte important, de asemenea, este să nu folosim cuvinte cu un sens mult prea larg, sau prea des întâlnit în căutările userilor. Regula de aur în această privință este următoarea: cu cât un cuvânt este mai răspândit, cu atât mai greu va urca în Page Rank, întrucât are utilitate în prea multe domenii.
Un alt capitol care trebuie să vă familiarizați cât mai repede pentru a obține SEO de calitate este link buildingul. Cu alte cuvinte, strategia de a atrage cât mai multe link-uri de la cât mai multe site-uri către site-ul vostru, în scopul de a obține de a obține endorsement-ul unor platforme cu notorietate și a mări totodată traficul. Iar aici notorietatea este cuvântul cheie, pentru că, așa cum se întâmplă și în viața reală atunci când o persoană depune mărturie pentru calitatea muncii pe care o faceți, tot astfel, în domeniul SEO este foarte important ca pedigree-ul site-urilor care vă recomandă să fie cât mai bun.
Nu în ultimul rând, și în ce privește link building-ul, ca și în cazul cuvintelor cheie, noutatea este de asemenea un factor important. Asta înseamnă că, pe măsură ce trece timpul, link-urile tind să-și piardă din relevanță, în așa fel încât acestea trebuie de asemenea împrospătate în permanență.
Articole asemănătoare
Cum a îngropat năvalnicul Laufer eforturile propagandei PSD de a-l transforma pe Iohannis într-un antisemit EXCLUSIV
Viralul zilei: postură de stand-up comedy pentru Liviu Dragnea
Cum a ajuns condiția de sănătate a unei asistente să fie folosită în dezinformarea privind vaccinul COVID
Spune-mi ce site accesezi ca să-ți spun cine te minează. Cryptojacking-ul, un fenomen actual
Facebook, acuzat că ar fi discriminat femeile și persoanele în vârstă