Carmen Dan, dezvăluiri despre noaptea protestului: Am plecat din minister în jurul orei 3:00 dimineața
Ministrul de Interne, Carmen Dan a recunoscut marți, în fața comisiei de apărare a Camerei Deputaților, că în noapte de 10 spre 11 august a stat până la ora 3:00 dimineața la minister, susținând însă că nu s-a implicat deloc în reprimarea violentă a protestului, ci și-a dorit doar să împărtășească cu oamenii din teren ”propriile lor trăiri”. Carmen Dan a susținut că n-a fost o ședință operativă, ci una ”de informare”. Ministrul a susținut că n-a putut fi convocat Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică deoarece, potrivit legii, ar fi trebuit să existe o situație de risc în mai multe județe, nu doar în București.
Carmen Dan a explicat în fața deputaților că vineri, pe 10 august, s-a dus la minister în jurul orei 13:00.
”Am stat în biroul meu în toată această perioadă. Tot ce am solicitat a fost să fiu informată și am plecat din minister în jurul orei 3:00 dimineața, când colegii mei finalizaseră misiunea și când mi-am dorit să vină în birou și să împărtășim propriile lor trăiri, să îmi edific anumite aspecte. Aveam teme sensibile: dispăruse o armă, aveam doi jandarmi bătuți și internați în spital. Nu a fost ședință operativă, ci de informare”, a susținut Carmen Dan

Articole asemănătoare
Începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Cum au voie să se promoveze candidații
Cum a arătat prima conferință de presă a lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA
Europenii au încredere mai mare în sursele tradiționale de știri decât în platformele online
Ce spera Rusia că va obține prin dezinformarea împotriva Franței
Ce vrea publicul american de la jurnaliști: mai puțină opinie, mai multe informații