Apple, acuzată că nu respectă legea privind piața digitală a UE
Comisia Europeană e de părere că Apple a încălcat reglementările privind piața digitală (DMA) prin acțiunile sale de descurajare a competiției. Apple este acuzată că împiedică dezvoltatorii de aplicații să trimită utilizatorii către alternative pentru serviciile oferite de gigantului american.
Apple devine prima companie care încalcă reglementările DMA (deși Meta și Google sunt și ele sub investigație) și totul ține de puterea pe care compania o deține în interiorul pieței. Faptul că dezvoltatorii întâmpină greutăți atunci când vor să ofere alternative pentru App Store, spre exemplu, nu face decât să întărească poziția de ”gatekeeper” a Apple.
„Pe parcursul ultimelor luni, Apple a efectuat o serie de modificări pentru a se conforma DMA, ca răspuns la observațiile dezvoltatorilor și ale Comisiei Europene. Toți dezvoltatorii care își desfășoară activitatea în UE pe App Store au posibilitatea de a utiliza capacitățile pe care le-am introdus, inclusiv posibilitatea de a direcționa utilizatorii aplicației către web pentru a finaliza achizițiile la o rată foarte competitivă. Așa cum am făcut în mod obișnuit, vom continua să ascultăm și să dialogăm cu Comisia Europeană”, a spus un purtător de cuvânt al Apple pentru The Verge.
CE e de părere că redirecționarea utilizatorilor către servicii din afara celor oferite de Apple este esențială pentru competiție, iar actualele practici ale companiei nu sunt suficiente pentru a garanta termenii impuși de legea DMA. Fiind vorba doar de „rezultate preliminarii”, Apple are la dispoziție până în martie 2025 să corecteze neregulile semnale de autoritățile UE sau va risca amenzi ce pot urca până la 20% din cifra totală de afaceri.
„Poziția noastră preliminară este că Apple nu permite pe deplin redirecționarea. Redirecționarea este esențială pentru a garanta că dezvoltatorii de aplicații sunt mai puțin dependenți de magazinele de aplicații ale furnizorilor și pentru a permite consumatorilor să fie conștienți de alte oferte mai bune”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta CE, în declarația de presă.
Today we open a new case + we adopt preliminary findings against @Apple under the DMA.
👉We are concerned Apple's new business model makes it too hard for app developers to operate as alternative marketplaces & reach their end users on iOS.
More🗞️: https://t.co/nYm5fW61jp
— Margrethe Vestager (@vestager) June 24, 2024
Pe lângă probleme legate de redirecționare, Comisia a afirmat că deschide o nouă investigație cu privire la sistemul complex al Apple de autorizare a altor magazine de aplicații și a procesului de ”sideloading” – adică instalarea aplicațiilor prin alte metode decât prin magazinele dedicate.
„Am inițiat, de asemenea, proceduri împotriva Apple în legătură cu așa-numita taxă pentru tehnologia de bază și cu diversele norme de autorizare a magazinelor de aplicații terțe și a instalării sideloading. Comunitatea dezvoltatorilor și consumatorii sunt dornici să ofere alternative la App Store. Vom investiga pentru a ne asigura că Apple nu subminează aceste eforturi”, a adăugat Vestager.
Acuzațiile autorităților UE vin în urma informațiilor de săptămâna trecută ce plasau nu doar Apple, ci și Meta ca fiind una dintre companiile ce vor primi rezultatele preliminarii ale anchetelor DMA începute în luna martie. Ambele companii sunt văzute ca nerespectând legislația europeană – în cazul Meta ar fi vorba despre subscripția pe care utilizatorii trebuie s-o plătească pentru a scăpa de reclame pe Facebook și Instagram.
Articole asemănătoare
În Indonezia, un robot de pe Twitter ajută în cazul dezastrelor
O româncă, printre câștigătorii premiilor Pulitzer pentru jurnalism, alături de colegii săi de la The Washington Post
Câștigurile din Instagram, TikTok, Youtube și Facebook, verificate de inspectorii antifraudă
Editiadedimineata: Boli de inimă, depistate cu ajutorul fotografiilor
Fii cu ochii pe străzi! Din martie, Google Street View ne va colinda țara