Nvidia a reușit să depășească Microsoft și să devină cea mai valoroasă companiei din lume
Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din lume și a reușit să întreacă giganții tech, Microsoft și Apple, care domină topul de ani buni. Procesoarele Nvidia destinate, în principal, pentru a face față cerințelor programelor AI au convins investitorii de pe Wall Street, iar optimismul cu privire la tehnologia AI s-a tradus în această creșterea fulminantă.
La sfârșitul zilei de ieri, Nvidia a atins o capitalizare de piață de 3.33 trilioane de dolari, depășind cu mult Microsoft (3.31 trilioane de dolari) și Apple (3.28 trilioane de dolari), conform Reuters. Creșterea este datorată încrederii pe care Nvidia a dobândit-o când vine vorba de livrarea de procesoare capabile să ruleze actualele sisteme AI, cunoscute pentru puterea de calcul ridicată pe care o cer.
Foarte rapid, Nvidia a devenit favorita investitorilor de pe Wall Street, care se grăbesc să parieze pe succesul companiei. Doar anul acesta, acțiunile Nvidia s-au triplat, iar pragul de trei trilioane a fost atins extrem de rapid.
În doar nouă luni, valoarea de piață a companiei a crescut de la un trilion de dolari la două trilioane, prag pe care l-a atins în februarie. De atunci, a mai durat puțin peste trei luni pentru a atinge pragul actual de trei trilioane de dolari.
Între timp, Microsoft și Apple au înregistrat scăderi ale acțiunilor lor – mici, dar suficiente pentru a face Nvidia să le eclipseze.
Însă, nu totul merge șnur pentru Nvidia. Autoritățile americane se pregătesc să ancheteze Microsoft, OpenAI și Nvidia. Concret, Departamentul de Justiție va investiga dacă Nvidia a încălcat legislația antitrust, iar FTC va examina comportamentul OpenAI și Microsoft. În ultima vreme, industria AI creează tot felul de probleme (de la siguranța datelor și până la protejarea drepturilor de autor), iar faptul că Nvidia deține un monopol clar cu privire la procesoarele necesare pentru aceste programe a ridicat anumite semne de întrebare pentru autorități.
Articole asemănătoare
Unele branduri de renume au renunțat să mai posteze pe Threads
Bătrânii spanioli au învățat cum să depisteze dezinformările răspândite pe WhatsApp cu ajutorul unui curs
Avocatul lui Trump, mesaj pentru oficialii români: Îmi exprim îngrijorarea
Elon Musk i-ar reda lui Donald Trump accesul la contul de Twitter
Threads s-a lansat oficial în Uniunea Europeană