Statul măsoară ”din ochi” site-urile pe care le închide, în lipsa unor reglementări

Statul merge, ca și în alte situații, în orb. În lipsa unor reglementări sau directive clare, heirupismul de a bloca site-uri pretins a fi implicate în atacuri cibernetice sau promotoare ale dezinformării este o măsură făcută la prima vedere, supusă erorilor umane și profund discutabilă.

Nu este nimic nou în noua luptă a statului român cu bubele internetului. În timpul stării de urgență din 2020, printr-un decret prezidențial, ANCOM a dispus blocarea mai multor site-uri care ar fi publicat ”fake news”. Rezultatul a fost demn de un fiasco, dat fiind faptul că multe dintre site-urile respective au revenit online încă de când statul se chinuia să le țină închise.

Dând dovadă nu numai de neprofesionalism, dar și de o lipsă de deschidere spre dialog cu entități ceva mai pregătite în domeniu, instituțiile publice se aruncă înainte într-o luptă al cărei scop este greu de înțeles, dat fiind faptul că cenzurarea dezinformării are rareori rezultate.

Procesul este ambiguu, ca să-i spunem într-un mod mai simplist. Directoratul Național de Securitate Cibernetică identifică ”problema”, cere ANCOM luarea de măsuri, iar ANCOM le cere furnizorilor de internet să acționeze. Numai că, așa cum explică Asociația pentru Tehnologie și Internet și alte ONG-uri în acest comunicat, celor din urmă nu li se menționează baza legală în care să blocheze respectivele site-uri, nici că nu ar trebui să facă acest lucru, conform Regulamentului UE Open Internet Regulation (2015/2120).

„DNSC se laudă că nu blochează domeniile, dar uită să spună că le transmite furnizorilor de servicii Internet că ar trebui să o facă. Ceea ce nu le spune furnizorilor este că:

• Aceștia nu doar că NU au o obligație legală să o facă, ba chiar au obligația a nu bloca site-uri, conform prevederilor din Regulamentul UE  2015/2120 – Open Internet Regulation).

• Având în vedere faptul că nu este o obligație legală, ar putea fi trași la răspundere de cei ale căror site-uri sunt blocate (vezi și detalii mai jos)”, se arată în text.

Conform HotNews, ANCOM are doar două baze legale prin care poate dispune blocarea traficului de internet: una dintre ele a fost starea de urgență, la cererea președintelui României, dar și la solicitarea SRI, doar dacă situația se încadrează în legea privind prevenirea și combaterea terorismului. Actuala listă a DNSC nu intră în niciunul dintre cazuri, după cum bine putem a ne da seama.

Coroborată cu știrea conform căreia statul, împreună cu un ONG, își dorește să monitorizeze internetul pentru ”fake news”, măsura de blocare a site-urilor identificate de DNSC ne indică că statul român este într-un exercițiu de PR pe spatele libertății de exprimare.

În momentul de față, statul ne arată că preferă să vină cu ”metode” noi decât să înceapă să facă ceea ce, din 2001 încoace, se face că nu știe. Legea 544/2001, pe care fiecare jurnalist o învață din primele zile în redacție, este în continuare aplicată deficitar de instituțiile publice. Ea este învârtită pe toate părțile, doar-doar s-o găsi un pretext pentru a nu răspunde. De legislația europeană, care cere la rândul său transparentizare, nici nu mai are rost să vorbim.

Să nu uităm că toate acestea vin pe un fond de neîncredere covârșitoare a populației în instituțiile centrale ale statului. Românii s-ar încrede mai repede în Armată și Biserică decât în Guvern, Parlament și Președinție. Or restabilirea relației stat-cetățeni ar trebui să fie prioritatea statului care își dorește să lupte cu dezinformarea și infracțiunile cibernetice, nu liste negre și mai mult limbaj de lemn. Cu certitudine, punerea în pericol a libertății de exprimare nu-i va face pe români să fie mai încrezători în autorități.