Cazul uciderii ursului Arthur, discutat în presa internațională. Prințul este blamat
Vestea că cel mai mare urs din România a fost omorât, la cerere, dar din greșeală, de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a fost subiect de presă la nivel internațional, afișând titluri antagonice.
Presa precizează că Ministrul Mediului din România a oferit o derogare prințului austriac pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna. Pentru acest fapt prințul ar fi plătit o taxă de 7.000 de euro. Însă prada a fost alta decât cea planificată: ursul Arthur în vârstă de 17 ani, despre care se spune că „a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană”, potrivit lui Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Prinţul din Liechtenstein îl împuşcă pe ‘regele’ urşilor (cotidianul L’essentiel din Luxemburg ), Prinţ cercetat pentru că ar fi ucis cel mai mare urs al României (Euronews.com) ori România anchetează cazul ursului ucis de un prinţ austriac (APnews din SUA) sunt câteva din titlurile care au atras atenția asupra țării noastre și a sistemului legislativ național și european privind vânătoarea.
Gigantul presei engleze, BBC, a încercat să obțină un punct de vedere al prințului, fără succes, însă liderul Agent Green le-a oferit o declarație: „Nu avem o problemă personală cu prinţul. Credem că asociaţia de vânătoare i-a satisfăcut nevoile”.
Bănuielile că ursul omorât a fost vânat pentru un trofeu au fost completate cu informația deschiderii din oficiu, de către Poliția Locală, a unui dosar penal pentru a cerceta fapte de braconaj și uz nelegal de armă.
Activiștii de mediu de la VGT au informat și în comunicatul de presă și în declarațiile oferite BBC că ursul a fost vânat în mod deliberat pentru valoarea sa de trofeu de 592,8 puncte din 600 posibile, care ar fi valoarea maximă. “Este un trofeu foarte important, unul dintre aceste animale emblematice – este ca un vin bun”, a spus reprezentantul VGT, Ann-Kathrin Freunde.
Cel mai mare dintre urşii din România, împuşcat de un prinţ din Liechtenstein
AFP menţionează că vânătoarea de urşi este interzisă în România, dar prinţul Emanuel, care locuieşte în Austria, unde familia sa are un castel, a beneficiat de o derogare pentru a împuşca o ursoaică. Însă el a împuşcat un urs de 593 de puncte din totalul posibil de 600, a menționat ziarul, potrivit News.ro .
Biroul Prinţului Moştenitor al Liechtenstein-ului a declarat pentru AFP că nu are detalii despre această “chestiune privată şi personală”, însă a subliniat că pentru familia princiară natura “a reprezentat una dintre preocupările fundamentale şi este un element central în ceea ce priveşte sustenabilitatea ecologică şi socială”.
Deoarece ursul Arthur era foarte mare, el este considerat un trofeu “Golden”, specimenele de acest caz putând fi vândute cu sume de până la 20.000 de euro, precizează apnews.com. Tot aici este precizat și cotidianul elveţian Blick, care a reuşit să îl contacteze pe prinţ, însă acesta a refuzat să comenteze acest caz.
În ziarul franțuzesc, Le Figaro, scrie că în România există aproximativ 6.000 de urşi bruni, cel mai important număr de plantigrade din Europa, şi că în ultimii ani s-au multiplicat controversele cu privire la prezenţa lor, considerată intruzivă.
“În timp ce o parte din populaţie şi aleşi cer ridicarea interdicţiei de vânătoare, activiştii de mediu pledează pentru punerea în aplicare a unor măsuri care să permină îmbunătăţirea coabitării între om şi animal în zonele rurale”, notează jurnalul francez.
Articole asemănătoare
Unii medici ruși refuză să vaccineze persoanele care au HIV-SIDA
Cât de mare este neîncrederea românilor în autorități: 3 din 10 cetățeni nu s-ar vaccina împotriva coronavirus
Facebook oferă publicitate gratis pentru a lupta împotriva dezinformării legate de coronavirus
USR atrage încă un jurnalist: Elena Lasconi a părăsit PRO TV și va candida pentru funcția de primar
UE inițiază măsuri de protecție pentru jurnaliști și activiștii pentru drepturile omului