YouTube va elimina videoclipurile care conțin informații false despre toate vaccinurile, nu doar cele anti-COVID

YouTube își propune să limiteze răspândirea informațiilor false despre toate vaccinurile, precum cele pentru rujeolă și varicelă, după ce anterior s-a concentrat pe eliminarea dezinformării despre serurile anti-COVID.

De pe platformă vor dispărea și conturile unor anti-vacciniști cunoscuți pe YouTube, despre care experții care studiază dezinformarea susțin că sunt parțial responsabili pentru propagarea neîncrederii în vaccinuri, conform The Washington Post.

Matt Halprin, vicepreședintele YouTube al încrederii și siguranței globale, a afirmat că YouTube nu a acționat mai repede întrucât s-a concentrat pe dezinformarea privind vaccinurile anti-COVID. În iulie, președintele american Joe Biden a declarat că rețelele sociale sunt parțial vinovate pentru răspândirea informațiilor false, întrucât nu au luat măsuri mai devreme.

Vor fi totuși permise videoclipurile în care creatorii de conținut își exprimă experiențele personale, dar și raporturile științifice bazate pe campaniile de imunizare eșuate sau de succes.

Amintim că inclusiv contul Senatului României a fost sancționat de către YouTube, după ce au fost încărcate luările de cuvânt ale senatoarei Diana Șoșoacă. În ședințele Camerei superioare a Parlamentului, Șoșoacă a făcut mai multe afirmații false cu privire la COVID-19 și vaccinuri.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri