Yahoo le amintește utilizatorilor că pot să ceară daune pentru cel mai mare furt de date din istorie

Puțin după începutul anului trecut, Yahoo a încheiat un acord cu clienții săi, în valoare de peste o sută de milioane de dolari, după ce a fost acuzată că a facilitat furtul de date personale. Recent, compania a început să trimită mailuri tuturor utilizatorilor, pentru a le aminti că data limită pentru care pot face o cerere.

Până pe 20 iulie 2020, clienții care au avut un cont de Yahoo Mail între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2016 și este rezident în Statele Unite sau Israel poate să ceară beneficii de la companie. În pagina făcută de Yahoo special pentru acest proces, părțile vătămate au mai multe opțiuni, printre care se numără și să facă o reclamație pentru servicii de monitorizare a creditului sau compensare alternativă, pentru costuri suportate de vătămat și/sau pierderea timpului și pentru companii mici.

Amintim faptul că, în aprilie 2019, Yahoo s-a aflat în rolul principal în cel mai mare caz de furt de date din istorie. Mai precis, compania, gestionată în prezent de Verizon Communications, a fost acuzată că nu a anunțat la timp accesarea neautorizată a 3 milioane de conturi. Cele trei breșe de securitate pe care Yahoo ”a uitat să le menționeze” s-au petrecut în perioada 2013-2016.

Peste 190 de milioane de persoane din Statele Unite şi Israel ar putea să ceară despăgubiri de la Yahoo, care a acceptat în aprilie 2019 un acord în valoare de aproximativ 117 milioane de dolari.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri