X trebuie să mai plătească o nouă amendă înainte să scape de restricția din Brazilia

X, fosta Twitter, trebuie să mai plătească încă o amendă înainte ca restricția din Brazilia să fie ridicată. Amenzile neplătite se ridică în acest moment la puțin peste cinci milioane de dolari, iar platforma condusă de Elon Musk este nevoită să le achite pentru a reveni pe piața braziliană.

Lupta miliardarului cu autoritățile din Brazilia se apropie de sfârșit. După ce a criticat și acuzat oficiali ai Curții Supreme de practici dictaoriale, Musk a revenit la sentimente mai diplomatice și a început, chiar de săptămâna trecută, să respecte ordinele autorităților.

Pierderea pieței din Brazilia, una dintre cele mai căutate de platformele sociale datorită numărului mare de utilizatori, a fost resimțită de X, iar avocații companiei l-au sfătuit pe Musk să lucreze la remedierea situației, Conform Reuters, Curtea Supremă din Brazilia a admis că platforma a blocat conturile ce distribuiau dezinformare și a numit un nou reprezentant legal, însă va trebuie să plătească amenzi de peste 5 milioane de dolari înainte ca intedicția să dispară.

Suma a fost rotunjită de o nouă amendă, de aproape două milioane de dolari, impusă după ce X a reușit să evite restricția și a devenit disponbilă în Brazilia pentru o scurtă vreme.

Surse din interiorul companiei afirmă că platforma va plăti amenzile, dar ia în considerare să atace amenda de două milioane de dolari pentru că evitarea restricției nu a fost intenționată, ci cauzată de un update la sistemele din America Latină.

Sfidarea ordinelor Curții Supreme, jignirea magistraților și atitudinea arogantă cu privire la întreaga dispută nu l-au ajutat pe Elon Musk, care se vede acum nevoit să plătească amenzi și să ia măsuri pe care le putea evita dacă respecta de la bun început cerințele Curții.

Promisiunea lui că X va deveni cea mai importantă platformă de social media și locul unde „libera exprima” va domni se dovedesc doar vorbe de PR. X a devenit una dintre cele mai volatile și nesigure rețele de socializare, de la moderarea slabă a conținutului toxic sau a dezinformării, până la declarațiile tot mai extremiste ale lui Musk.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri