Vladimir Putin a semnat legea care i-ar putea permite să rămână președinte până în 2036

Russian President Vladimir Putin meets with members of the working group for amending the constitution in Moscow on February 26, 2020. (Photo by Alexey DRUZHININ / SPUTNIK / AFP) (Photo by ALEXEY DRUZHININ/SPUTNIK/AFP via Getty Images)

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea care îi va permite să candideze pentru încă două mandate. Dacă ar câștiga, ar rămâne la conducerea Rusiei până în 2036.

Oficial, noua lege nu dă dreptul cetățenilor decât la două mandate de președinte în timpul vieții, însă proiectul legislativ adoptat luni nu menționează și mandatele servite până la intrarea în vigoare a legii. Astfel, termenele precedente ale lui Putin, precum și cel actual, nu sunt luate în considerare, putând astfel să candideze de alte două ori, informează The Guardian.

Nu este prima oară când Vladimir Putin încearcă pe ultima sută de metri să rămână în funcție. După primele sale două mandate, acesta a devenit în 2008 premier. În 2012, s-a întors în funcția de președinte, stârnind nemulțumirea populației.

Dacă va rămâne la putere până în 2036, Putin va fi cel mai longeviv lider din Moscova de la Imperiul Rus și până în prezent, depășindu-l chiar și pe Stalin, care a condus Uniunea Sovietică timp de 29 de ani.

Totuși, politologii avertizează că adoptarea legii nu înseamnă cu certitudine că Putin va dori să rămână președinte până în 2036, ci mai degrabă că dorește să evite o luptă internă după ce-i va expira mandatul actual.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri