Un polițist din județul Gorj a luat în serios sfatul medicilor privind numărul de ore de somn necesare pentru un ritm de viață echilibrat și s-a odihnit puțin chiar în mașina de serviciu, în timp ce colegul său își desfășura liniștit treaba.
Imaginea cu agentul somnoros a făcut rapid înconjurul internetului, după ce un bărbat a postat-o pe rețelele de socializare. Mașina în care se afla gorjeanul a fost oprită de patrulă, iar șoferului i s-a reținut permisul și plăcuțele. Motivul ar fi fost că polița de asigurare nu mai era valabilă. Când tânărul s-a apropiat de autovehiculul polițiștilor, a observat că unul dintre agenți își făcea liniștit ”somnul de frumusețe”.
Împotriva celor doi polițiști s-a deschis o anchetă internă. Dacă se va dovedi că poliţistul dormea, acesta va fi cercetat disciplinar şi sancţionat. Sancţiunile pornesc de la o mustrare scrisă până la reducerea salariului pentru o perioadă de câteva luni.
Leave a Comment