Viitorii jurnaliști au nevoie de instruire pentru abuzurile online cu care se vor confrunta

Abuzul online, deși un subiect despre care s-a discutat mult în ultimii doi ani, reprezintă o realitate pentru oricine e un pic mai activ pe internet: fie că e vorba de useri obișnuiți, creatori de conținut sau chiar jurnaliști.

De multe ori, cuvintele adresate în mediul online au un impact mai mare asupra receptorului decât își poate imagina emițătorul: motiv pentru care un studiu publicat recent în Journal of the Association for Journalism Education arată cât de mare nevoie au viitorii jurnaliști de instruire în ceea ce privește comportamentul pe care ar putea să-l întâlnească în online, conform Press Gazette.

Studiul, realizat de Jenny Kean de la Universitatea Leeds Trinity și reporterul Yorkshire Evening Post Abbey Maclure, a constat în intervievarea a 13 jurnaliști cu privire la experiențele lor, cu scopul de a aduna sfaturi despre modul în care stagiarii ar trebui să folosească rețelele de socializare la începutul carierei.

Jurnaliștii consultați în cadrul studiului au subliniat că, în ultimul an, abuzul online asupra oamenilor de presă s-a intensificat, devenind „mai banal, mai ticălos și mai serios”. Mai mult, o astfel de experiență neplăcută îi poate determina pe mulți jurnaliști la început de drum să abandoneze cariera sau să se auto-cenzureze.

Printre lucrurile pe care instituțiile media nu trebuie să le facă atunci când pregătesc jurnaliști la început de drum este să le spună să întoarcă și celălalt obraz sau să accepte abuzul ca pe o parte a meseriei.

Nouă recomandări pentru combaterea abuzului

Press Gazette enumeră nouă recomandări pe care oamenii de presă și instituțiile media le pot urma atunci când se confruntă cu abuzul online:

  1. Păstrați conturile [de social media – n.r.] de lucru și cele personale separate și blocați caracteristicile de securitate de pe paginile personale;
  2. ”Inundați” rețelele de socializare cu postări pozitive despre munca colegilor pentru a îneca orice abuz cu care se pot confrunta;
  3. Nu vă sfiiți să folositi ”block” și ”mute”;
  4. Răspundeți într-un mod concret dacă acuratețea unei povești este pusă sub semnul întrebării, dar altfel încercați să nu vă angajați – și nu vă așteptați niciodată să aveți ultimul cuvânt;
  5. Raportați abuzul către conducere și utilizați procesele interne care sunt în vigoare;
  6. Deconectați-vă de la muncă după orele de program – să aveți un hobby complet separat vă va ajuta;
  7. Vorbiți despre abuz cu familia, prietenii sau colegii pentru a vă descărca;
  8. Deconectați-vă de social media dacă este necesar și solicitați sprijinul unui editor pentru a face acest lucru;
  9. Să știți că este bine să fiți supărat și că abuzul nu este acceptabil și nu ar trebui să facă parte din job;
Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri