Vietnamul aruncă în închisoare trei jurnaliști care au criticat statul

Un tribunal din Vietnam a condamnat trei jurnaliști independenți, cunoscuți pentru criticile aduse guvernului, la pedepse între 11 și 15 ani de închisoare, după ce i-a găsit vinovați de „răspândirea propagandei anti-statale”, anunță Reuters. Pham Chi Dung (54 de ani), Nguyen Tuong Thuy (70) și Le Huu Minh Tuan (31) au fost condamnați pentru „realizarea, stocarea, răspândirea informațiilor, materialelor, obiectelor, în scopul opunerii față de stat”.

Dung a înființat Asociația Jurnaliștilor Independenți din Vietnam în 2014, despre care poliția a spus că a căutat schimbarea regimului. Dung a fost condamnat la 15 ani, iar Thuy și Tuan la 11 ani fiecare. Jurnaliștii sunt acuzați că au scris articole pentru „denaturarea și defăimarea administrației populare, încălcarea intereselor Partidului Comunist din Vietnam și ale statului”.

Avocatul lui Nguyen a declarat că jurnalistul a recunoscut că a scris articole „pentru a sprijini libertatea de exprimare și alte drepturi democratice”, dar a negat răspândirea informațiilor împotriva regimului comunist. Potrivit verdictului instanței citat de France24, cei trei „au fost în mod regulat în contact cu oponenții regimului” înainte de arestările lor de la sfârșitul anului 2019 și mijlocul anului 2020.


Citește și:
Jurnalista chineză Zhang Zhan este judecată pentru că a relatat despre Covid-19 în Wuhan


În ciuda reformei economice radicale și a deschiderii tot mai mari către schimbările sociale, Partidul Comunist aflat la guvernare în Vietnam păstrează o cenzură strictă a mass-media și tolerează puține critici.

Amnesty International a declarat pentru Reuters că verdictul arată disprețul guvernului față de mass-media libere, în special înainte de congresul partidului. Human Rights Watch a numit acuzațiile „false”.

În prezent, Vietnamul deține cel puțin 251 de prizonieri din cauza așa-zisei defăimări a statului prin articole și publicații, conform celor mai recente statistici ale organizațiilor drepturilor omului, citate de Vietnam Human Rights Defender. Dintre aceștia, 47 de bloggeri și activiști au fost arestați sau condamnați pentru „desfășurarea de propagandă anti-statală”. Printre aceștia, se află apărătorul proeminent al drepturilor omului și cunoscutul blogger politic Pham Doan Trang.

Foto: VNA/Handout via Reuters

George Hari Popescu:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri