Fotojurnalista Sanna Irshad Mattoo, care a câștigat premiul Pulitzer împreună cu alți trei membri ai agenției de presă Reuters pentru fotografiile lor despre criza COVID-19 din India, spune că autoritățile indiene i-au interzis să zboare în străinătate.
Ea ar fi trebuit să se îmbarce sâmbătă, de la New Delhi, într-un avion spre Paris. Mattoo ar trebui să participe la o lansare de carte și la o expoziție de fotografie, fiind unul dintre cei 10 câștigători ai burselor Serendipity Arles Grant 2020, conform Al Jazeera.
În schimb, i s-a refuzat ieșirea din țară. Fotojurnalista a declarat presei că a așteptat trei ore la biroul de imigrări al aeroportului din New Delhi. Ulterior, ea a aflat că nu poate participa la evenimentul de la Paris, deoarece nu i s-a permis să călătorească în afara Indiei.
Când a încercat să afle motivul, oficialii nu au oferit nicio explicație.
„Este o nebunie, nu este nimic împotriva mea. Unul dintre oficiali mi-a spus că ar trebui să verific motivul din Kashmir de unde au venit direcțiile. Nu înțeleg de ce am fost oprită”, a declarat Sanna Irshad Mattoo pentru Al Jazeera, de pe aeroportul din New Delhi.
Ulterior, ea a publicat fotografia pașaportului și a biletelor de avion cu ștampila „Anulat fără prejudicii”. Ea și-a exprimat dezamăgirea, descriind evenimentul la care nu a reușit să participe drept o „oportunitate” pe care a pierdut-o.
Un model îngrijorător
Din păcate, tratamentul la care fotojurnalista Sanna Irshad Mattoo a fost supusă de autoritățile indiene nu este un caz singular. Jurnaliștii și organizațiile de protejare a presei au descris decizia oficialilor ca fiind un „model îngrijorător”.
Mulți jurnaliști din regiunea Kashmir au fost supuși unui model sistematic de hărțuire. Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a declarat într-o postare pe Twitter că, din august 2019, aceștia s-au confruntat din ce în ce mai des cu arestări arbitrare, procese judiciare frivole, amenințări, atacuri fizice și percheziții.
Cel puțin trei jurnaliști au fost opriți să călătorească în străinătate, deși aveau toate documentele necesare. Precedenta persoană căreia i s-a refuzat ieșirea din țară a fost Aakar Patel, fostul șef al Amnesty International în India, din cauza unui dosar penal intentat în 2019 împotriva biroului din India al organismului de apărare a drepturilor omului. El se afla pe „circulara de urmărire” a Biroului Central de Investigații, ceea ce înseamnă, practic, că era căutat de agențiile de aplicare a legii, și a criticat anterior guvernul naționalist hindus al premierului Narendra Modi.
Leave a Comment