Un documentar HBO despre QAnon sugerează că liderul mișcării ar fi fiul patronului 8chan

KEYSTONE, SOUTH DAKOTA - JULY 01: A Donald Trump supporter holding a QAnon flag visits Mount Rushmore National Monument on July 01, 2020 in Keystone, South Dakota. President Donald Trump is expected to visit the monument and make remarks before the start of a fireworks display on July 3. (Photo by Scott Olson/Getty Images)

”Q: Into The Storm”, documentarul marca HBO care va apărea duminica aceasta, își propune să afle mai multe despre mișcarea conspiraționistă care a cuprins rapid SUA și care s-a manifestat sporadic și în Europa.

Una dintre întrebările la care echipa HBO își propune să răspundă este cine se află în spatele QAnon, persoana care este identificată online sub username-ul ”Q”. Unul dintre numele vehiculate este al lui Ron Watkins, fiul celui care deținea defuncta platformă 8chan, conform The Independent.

Nu e prima oară când Ron Watkins sau tatăl său sunt suspectați că ar fi liderii mișcării. Programatorul care a construit 8chan, Frederick Brennan, a sugerat că bărbații ar avea legături cu Q, dar și că Watkins a cultivat conspirația Q pe forum ca o modalitate de a oferi mai multă putere politicii de dreapta din SUA.

Atât Ron, cât și tatăl său, au negat anterior că ar fi Q. În noiembrie, Ron Watkins a spus, în cadrul unui interviu acordat The Daily Beast: „Nu sunt Q și nu am avut niciodată corespondență privată cu Q”.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri