Un cadou otrăvit: Kremlinul pregătește noi dezinformări pentru a discredita negocierile de încetare a focului

Vladimir Putin a venit cu o propunere care suna bine: o încetare temporară a focului între Rusia și Ucraina, în ajunul aniversării victoriei URSS în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, nu este prima dată când o astfel de propunere vine de la Kremlin. De asemenea, nu este prima dată când propune un astfel de armistițiu temporar și apoi procedează la încălcarea acestuia, atacând Ucraina.

Un cadou otrăvit – aceasta este ceea ce se tem ucrainenii că este noua propunere a lui Putin.

Volodimir Zelenski a declarat că nu are încredere în intențiile omologului său rus, catalogând gestul acestuia drept o tentativă de a-l manipula pe președintele SUA, Donald Trump, și de a-i recâștiga acestuia încrederea, informează Adevărul.

„Acum există o nouă tentativă de manipulare: dintr-un singur motiv, toată lumea trebuie să aştepte 8 mai şi să nu înceteze focul decât pentru a asigura liniştea” în cursul paradei de 9 mai din Piaţa Roşie la Moscova, a spus liderul de la Kiev.

Amintim faptul că o astffel de propunere a venit din partea Rusiei și de Paște. Ambele părți implicate în conflict s-au acuzat reciproc de încălcarea tratatului.

Avertismente din partea centrului ucrainean anti-disinfo

Într-o postare pe Telegram, Centrul pentru contracararea dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (NSDC) a tras un semnal de alarmă cu privire la planul Rusiei de a crea noi dezinformări, menite să discrediteze intențiile ucrainenilor privind pacea.

Centrul prognozează o intensificare iminentă a eforturilor de propagandă ale Kremlinului care vizează negocierile privind o încetare completă a focului. Principalul obiectiv al mașinii de propagandă a Rusiei va fi promovarea narațiunii privind presupusa „incapacitate a Ucrainei de a ajunge la acorduri. În plus, se așteaptă ca campaniile de dezinformare să răspândească afirmații privind lipsa de independență a Ucrainei – sugerând că țările europene ar dori un război cu Rusia și forțează Ucraina să continue lupta, subminând astfel negocierile”, se arată în declarație, citată de Ukrinform.

Un alt aspect subliniat de The Center for Countering Disinformation este că aceste eforturi de manipulare se vor intensifica „cu ocazia aniversării tragediei de la Odesa și a celebrării a 80 de ani de la victoria Rusiei” în al Doilea Război Mondial. 

Alte ținte vor fi Polonia, care va organiza alegeri prezidențiale pe 18 mai, și Republica Moldova, potrivit experților ucraineni.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri