UE îl avertizează pe Elon Musk cu privire la gestionarea dezinformării pe X, în contextul atacului Hamas asupra Israelului

Uniunea Europeană cere X, fosta Twitter, să demonstreze că platforma nu încalcă regulile DSA, intrate în vigoare la finalul lunii august. Cerea vine în contextul atacului Hamas asupra Israelului și a informațiilor ce au circulat pe X începând cu 7 octombrie.

Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă, i-a trimis o scrisoare deschisă lui Elon Musk în care îl avertizează că X „este utilizată pentru a disemina conținut ilegal și dezinformare în UE” cu privire la situația din Israel.

Breton i-a transmis miliardarului că platforma pe care o conduce încă menține anumite postări considerare false, deși acestea au fost raportate de către autorități. Comisarul UE nu s-a oprit aici și punctat că, pentru a respecta legea DSA, X trebuie să implementeze „măsuri de diminuare proporționale și eficiente pentru a aborda riscurile la adresa securității publice și a discursului civic care decurg din dezinformare”.

Printre încălcările cele mai evidente, autoritățile europene menționează informațiile trunchiate, imaginile folosite din alte conflicte miliatare și chiar secvențe preluate din jocuri video. Din acest motiv, X este rugată să prezinte dovezi că face tot ce este obligată pentru a reduce distribuirea dezinformării.

Mass-media publice și organizațiile societății civile raportează pe scară largă cazuri de imagini și informații false și manipulate care circulă pe platforma dvs. în UE, cum ar fi imagini mai vechi ale unor conflicte armate refolosite fără legătură cu acesta [n.r. atacul Hamas asupra Israelului] sau imagini militare care provin de fapt din jocuri video”, a spus Breton.

Elon Musk are la dispoziție 24 de ore să răspundă cererii Uniunii Europene, iar răspunsul acestuia va fi adăugat în dosarul de conformitate DSA al X.

La finalul lunii septembrie, X a fost identificată de UE ca fiind platforma de social media cu cea mai mare pondere a postărilor de care promovează dezinformare. Raportul a prezentat rezultatele unui test pilot, care a evaluat metodele prin care marile platforme combat dezinformarea. Testul a cuprins toate semnatarele Codului de practică al UE privind dezinformarea (printre care se numără Google, Meta, TikTok și Microsoft), iar X s-a dovedit cea mai slab pregătită când vine vorba de dezinformare.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri